Rusia vrea să se impună pe piaţa serviciilor spaţiale

Elena Voinea
Internaţional / 1 iulie 2012

Rusia vrea să se impună pe piaţa serviciilor spaţiale

Rusia are în vedere dezvoltarea activităţilor sale spaţiale pentru a se impune pe piaţa de profil, dominată, în prezent, de Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană, a anunţat Dmitri Rogozin, vicepremierul rus, potrivit Agerpres.

Oficialul a precizat: "Suntem astăzi principalii transportatori spaţiali, cărăuşi, dacă doriţi. Plasăm pe orbită propriile noastre încărcături, pe ale altor state cu ajutorul rachetelor ruse. Or, acest segment nu depăşeşte nici 3% din piaţa serviciilor spaţiale. Restul este dominat de americani şi europeni".

În acest context, domnia sa a subliniat necesitatea ca Agenţia Spaţială Rusă ("Roskosmos") să elaboreze un program de activitate orbitală pe termen lung.

"Acest document se va extinde pe mai multe decenii", a adăugat Dmitri Rogozin, indicând că este vorba de un fel de foaie de parcurs, cu măsurile ce urmează să fie puse în aplicare pe etape pe piaţa serviciilor spaţiale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb