"Ryanair" va accepta oferta IAG pentru "Aer Lingus"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 iulie 2015

Compania aeriană irlandeză low-cost "Ryanair Holdings" Plc anunţă că va accepta oferta "International Consolidated Airlines Group" SA (IAG) pentru deţinerea sa la "Aer Lingus", ceea ce deschide calea pentru finalizarea cu succes a propunerii de preluare lansate de deţinătorul "British Airways" (IAG), în sumă de 1,3 miliarde de euro (1,5 miliarde dolari).

Afacerea mai trebuie să primească acum aprobarea Uniunii Europene, iar dacă aceasta va fi obţinută, atunci IAG va cumpăra "Aer Lingus" şi îşi va extinde capacitatea lucrativă pentru rutele transatlantice prin construcţia unui nou hub în aeroportul din Dublin.

Oferta IAG pentru "Aer Lingus" a fost condiţionată de acceptul celui mai mare operator european de transport low-cost, "Ryanair", care deţine 30% din "Aer Lingus", dar şi de avizul guvernului irlandez, care a acceptat în luna mai să înstrăineze cota sa de 25% din companie.

"Credem că oferta IAG pentru Aer Lingus este una rezonabilă în condiţiile actuale de piaţă şi o vom accepta, în interesul acţionarilor Ryanair", a declarat directorul executiv al "Ryanair", Michael O'Leary.

Un oficial al IAG a declarat că salută anunţul "Ryanair".

"Ryanair" a precizat că va acorda votul favorabil pentru afacerea menţionată în cadrul unei adunări a acţionarilor "Aer Lingus", programată să aibă loc săptămâna aceasta.

Ulterior, până la data de 15 iulie, Comisia Europeană îşi va anunţa decizia cu privire la afacere.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb