S-a înfiinţat Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursa din România (ARIR)

F.B.
Piaţa de Capital / 19 noiembrie 2018

S-a înfiinţat Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursa din România (ARIR)

Unsprezece reprezentanţi ai pieţei de capital, companii şi persoane fizice, au fondat, în zilele de 1-5 ale acestei luni, Asociaţia pentru Relaţii cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) cu scopul implementării în România a celor mai bune practici de comunicare ale companiilor listate cu investitorii, se arată într-un comunicat remis astăzi de noua organizaţie Redacţiei noastre.

Membrii fondatori ai ARIR sunt: Bursa de Valori Bucureşti, ALRO, Franklin Templeton Management - Suc. Bucureşti, Electromagnetica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Şerban, Cosmin Răduţă şi Tony Romani.

Proiectul a fost iniţiat de Daniela Şerban şi susţinut de compania de afaceri publice McGuireWoods Consulting şi casa de avocatură PeliFilip.

Daniela Şerban, Preşedinte ARIR:

"Implementarea celor mai bune practici de IR înseamnă creşterea transparenţei companiilor listate prin îmbunătăţirea tehnicilor de comunicare cu investitorii, utilizarea de noi instrumente şi inovare în domeniu. Oportunitatea unui astfel de proiect vine în contextul creşterii vizibilităţii pieţei de capital româneşti pe plan internaţional din ultimii ani, recentelor listări ale companiilor private şi interacţiunii tot mai frecvente dintre investitori cu companiile locale.

Adrian Tănase, Director General BVB:

Mă bucur că iniţiativei, pe care Bursa de Valori Bucureşti a susţinut-o încă de la început, i s-au alăturat companii listate mari şi companii cu potenţial de listare, precum şi profesionişti în acest domeniu. Îmbunătăţirea transparenţei companiilor listate răspunde exigenţelor investitorilor, fie că vorbim de cei internaţionali sau locali, instituţionali sau individuali.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Trebuie si contraparte la discuti, avem drum lung pana la o piata adevarata!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb