S-A RĂZGÂNDIT GREG KONIECZNY? Remus Borza: "Suntem în discuţii cu FP pentru vânzarea a 25% din Polisano"

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 septembrie 2015

Remus Borza: "Suntem în discuţii cu FP pentru vânzarea a 25% din Polisano"

Reprezentanţii Fondului Proprietatea au repetat obsesiv că nu vor face achiziţii până când nu vor reduce discountul dintre preţ şi active

25% din Polisano pentru 30 milioane de euro

----------------------

Actualizare 16:35 Greg Konieczny: "Nu dorim să comentăm"

Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea (FP) nu a dorit să comenteze informaţia potrivit căreia FP este în discuţii pentru preluarea unui pachet de acţiuni minoritar la Polisano, de 25%. În contextul în care Fondul a spus că nu intenţionează să facă achiziţii până când nu va reuşi reducerea discountului, domnia sa ne-a declarat că nu a intervenit o schimbare în strategia FP.

(A.C.)

------------------

Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, şi echipa sa au repetat aproape obsesiv, că nu vor face investiţii, altele decât în propriile acţiuni, până când discountul dintre preţul FP şi active nu va scădea considerabil.

Cu toate acestea, Remus Borza, preşedintele Polisano, ne-a declarat, ieri, că este în discuţii cu Fondul Proprietatea pentru vânzarea a 25% din companie, în schimbul a 30 de milioane de euro.

Să se fi răzgândit Franklin Templeton chiar pe final de mandat, în condiţiile în care acţionarii îi vor decide soarta, în Adunarea Generală din octombrie, iar administratorul se prezintă "la test" fără obiectivul reducerii discountului bifat?

Sau chiar să fie Polisano o opţiune de investiţie mai bună decât FP?

În septembrie 2014, Franklin Templeton a modificat Politica de Distribuţie Anuală în Numerar a Fondului Proprietatea, administratorul urmând să recomande acţionarilor distribuirea tuturor câştigurilor Fondului, fie ca dividend, fie prin intermediul unei returnări de capital.

O achiziţie în portofoliul FP ar fi în contradicţie cu acest angajament, dar şi cu declaraţiile făcute de reprezentanţii Fondului cum că acţiunile FP sunt cea mai bună opţiune de investiţie care există în acest moment.

Reprezentanţii Fondului nu ne-au transmis, ieri, până la închiderea ediţiei, informaţii pe acest subiect.

Remus Borza a anunţat, însă, încă din mai, că a găsit un fond de investiţii care urma să intre în acţionariatul Grupului Polisano, controlat de familia Vonica din Sibiu. Atunci, preşedintele Polisano nu a precizat numele fondului, care, potrivit presei, urmează să preia acţiuni într-o nouă companie, Polisano SA, care deţine pachetul integral de acţiuni în cadrul a patru firme: Polisano SRL (distribuţie medicamente), Clinica Polisano SRL (clinici şi spitale), Polisano Pharmaceuticals (producţie) şi Sibpharmamed (farmaciile Polisano).

Pe lângă afacerea Polisano, Remus Borza şi Fondul Proprietatea au interese comune şi la Hidroelectrica, primul fiind administratorul judiciar, iar FP deţinând o cotă de 20% din companie.

În luna iunie, Remus Borza s-a remarcat cu o declaraţie şocantă, anunţând că intenţionează "să facă o aroganţă", listând compania la Bursă, deşi ea se află în insolvenţă.

Deşi mai mulţi specialişti din piaţă au respins total această idee, căci, pe de o parte, fondurile străine au criterii clare pentru selecţia investiţiilor, iar pe de alta, insovenţa ar reduce substanţial preţul companiei, Greg Konieczny, managerul Fondului Proprietatea, ne-a spus, într-un interviu din luna august, că nu trebuie exclusă varianta listării Hidroelectrica în insolvenţă, deşi aceasta ar fi a doua opţiune.

Acţionarii Fondului Proprietatea au fost convocaţi, pe 29 octombrie, să hotărască soarta administratorului Franklin Templeton, după ce, în noiembrie 2013, cel mai mare acţionar al FP, Elliott Associates, i-a acordat un mandat de numai doi ani şi i-a impus criterii de performanţă.

AGA FP va decide dacă prelungeşte cu încă doi ani mandatul Franklin Templeton sau dacă îl revocă şi selectează un alt administrator.

Conform deciziei din 2013, Elliott dorea ca discountul între preţul acţiunilor FP la bursă şi activul net pe acţiune să fie de cel mult 15% în maxim două treimi din şedinţele de tranzacţionare în perioada 1 octombrie 2014 - 30 iunie 2015. Totodată, activul net ajustat la data de 30 iunie 2015 trebuia să fie mai mare decât la data de 30 septembrie 2013.

Conform informaţiilor din presă, Remus Borza a preluat conducerea Polisano în august 2014, la trei luni după decesul fondatorului, când grupul intrase într-o situaţie delicată.

Ilie Vonica s-a sinucis în mai 2014 după ce soţia sa Ioana Vonica a fost reţinută în dosarul reţetelor false prin care farmaciile grupului au emis facturi fictive pentru achiziţia de medicamente de la societăţi fantomă.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Uite ca investeste din nou FP in Romania !?

    Ne speriasem ... credeam ca lichideaza tot supermanageru de la FP. 

    30 milioane de euro este o suma . Cu banii astia pornesti de la zero o clinica privata in Bucuresti si detii 100% din ea. Nu stiu daca este adevarata chestia asta cu Polisano , dar sper ca cei de la FP sa se gandeasca si la alte oportunitati. Parca nu de mult dl. Mobius spunea cu mult aplomb ca la ce discount de tranzactionare are FP , cea mai buna investitie pt FP raman rascumpararile de actiuni FP.

    30 milioane pentru 25% nu este mult sau putin in sine. Depinde doar cat poate obtine FP din vanzarea ulterioara. Titlul stirii era de fapt "Polisano listata la Bursa ?" Pacat ca Polisano a fost facuta (si) cu bani negri.

    sunt zone in tara asta unde cumperi 10.000 de ha de teren arabil cu 30 mil eur si peste zece ani le revinzi cu 100 mil eur

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb