S-a spart partidul independent

"S-a spart", este diagnosticul fără greş al lui Pristanda, căzut implacabil, ca o lamă grea de ghilotină peste gîtul fragil al condamnatului. Locul din frunte n-a fost pentru cine s-a pregătit, ci pentru cine a ştiut mai bine să umble cu machiaverlîcuri şi să o facă pe iezuitul a la Metternich. Am mai spus-o şi altădată, "iar dacă n-am spus-o o repet" (vorba unui celebru căprar al Armatei populare): problema noas­tră cu Caragiale nu constă în faptul că nu înţelegem cum poate fi el mereu "actual", ci că nu vedem mecanis­mele sociale şi psihologice care ne fac pe noi prizonierii eterni ai universalelor politicii derizorii, acelea pe care el le-a scos din umbra conceptelor pentru a ni le face cunoscute ca realităţi sensibile.

Ce urmează, aşadar, după scandalul de la ultima întrunire electorală?

Întrebarea aflată pe buzele tuturor este: se rupe sau nu se rupe PDL-ul? O întrebare rău formulată, pentru că esenţa chestiunii nu în asta constă. Faptul că nu s-a rupt la cald, sub presiunea furiei, a frustrărilor şi a istericalelor stîrnite la anunţarea rezultatului care l-a dat pe Vasile Blaga victorios în competiţia pentru conducerea PDL, este un indiciu precis al căilor care vor fi urmate de grupările din interior; cele care s-au tolerat vremelnic sub aceeaşi siglă şi culoare politică, fără să fi fost niciodată, cu adevărat, un partid. Cum nu sunt nici celelalte păpuşi politice care fac figuraţie pe scena democraţiei noastre de bîlci! Faptul că ruptura nu a fost declarată oficial (ea s-a produs şi a fost deschis recunoscută prin opoziţia din interior adoptată de gruparea învinsă) se datorează doar nesiguranţei cu privire la "ziua de mîine". Planul B a fost poate creionat, dar nimeni nu a crezut că va fi nevoie de el! Deci, nu a fost gata imediat pentru lansare. Pe de altă parte, cei dinlăuntru ştiu că nimeni nu poate supravieţui în jungla de afară, prin forţele proprii! Este nevoie ca saltul să se facă dintr-o barcă într-alta. Sau, cu un ultim efort, să se încerce surparea din interior a nou instalatei conduceri, puternic fragilizată de rezultatul împărţit la jumătate al votului! Situaţia actuală este datorată faptului că, pe de o parte, gruparea Blaga nu mai are vlagă şi resurse pentru a dezlănţui ofensiva capabilă să spargă poziţiile opoziţioniştilor, pe de altă parte, prin regruparea în apărare, contestatarii săi cîştigă timp şi forţe pentru manevrele ulterioare. Dacă soluţia creionată, deja, în jurul Mişcării Populare se dovedeşte credibilă, dacă prinde măcar un pic de cheag electoral, atunci actualii contestatari din interiorul PDL i se vor alătura, avînd grijă ca la ruptură să ia cu ei tot ceea ce poate fi luat din zestrea de parlamentari ai fostului partid, cît şi din cea a reprezentaţilor locali. Atunci, PDL-ul marca Blaga va fi împins cu o forţă irepresibilă în braţele PNL-ului, fie pe calea unei alianţe, fie a unei fuziuni. Chiar şi pentru cei care încă mai reprezintă astăzi PDL-ul, dispariţia din peisajul politic a fostelor culori sub care au primit votul de blam în ultimele confruntări electorale este, de departe, cea mai bună soluţie. Cît despre ideea că PDL-ul reprezentat de oricare din cele două jumătăţi rivale ar fi într-o postură mai bună pentru reconstrucţie, după despărţire, ea este o simplă ficţiune. Partidele noastre nu ştiu să se construiască, iar dacă ştiu nu vor să se construias­că altfel, nici acum după 20 de ani; ce şanse ar avea să se reconstruias­că? Pe de altă parte, nici un partid nu se întăreşte prin înjumătăţire, iar nesiguranţa şi frica de represalii vor fi atît de mari, încît fuga sub o nouă umbrelă politică apare oricui mai naturală decît răsăritul soarelui.

Mînaţi mai degrabă de propriile interese sau umori, cîţiva comentatori ai evenimentelor s-au grăbit să anunţe încheierea drumului politic al lui Traian Băsescu. Profeţia lor se bazează pe "adunarea" directă a lui A cu B, adică a faptului că PDL-ul, practic, nu mai există, cu faptul că o viitoare construcţie de dreapta are puţine şanse să supravieţuiască propriului său act de naştere. Eroarea este generată de ipoteza că actualul Preşedinte ar mai avea nevoie de, ori s-ar baza pe o construcţie politică, partid, pentru a-şi susţine viitorul politic. Nici vorbă de aşa ceva! Traian Băsescu nu este omul care să se dea pe mîna celor pe care i-a avut şi pe care i-a ţinut în mînă! Ambiţia de a genera o formulă politică nouă ţine doar de reflexele sale şi de motivaţia de competitor. Nu vrea şi nu poate să se dea bătut, niciodată, iar soluţiile trebuie să fie cele pe care el le consideră ale sale, nu ale altora! Adevăratul buldog al politicii ro­mâneşti nu este Blaga, ci Traian Băsescu. Dacă şi-a încleştat "fălcile" în beregata adversarului, nimic şi nimeni nu le mai poate descleşta! Cei care se grăbesc cu anunţurile ieşirii sale din scena politică, la sfîrşitul mandatului prezidenţial, după opinia mea, îşi iau dorinţele drept viitor previzibil şi nu înţeleg aproape nimic din natura şi dinamica forţelor de care depinde, la noi, soarta celor care au ajuns în vîrful piramidei puterii.