S-a sucit Joe Biden

După un du-te-vino, Antony Blinken, secretarul de stat american, a reuşit să deblocheze situaţia de la graniţa dintre Fâşia Gaza şi Egipt. În cursul acestei dimineţi, refugiaţii se vor putea strămuta. Temporar? Definitiv? Nu se ştie. Cu atât mai mult cu cât Joe Biden s-a sucit. Astăzi, el vrea altceva decât a vrut ieri. Din ce motiv?

Într-o ultimă declaraţie, Joe Biden subliniază două lucruri. Unu, că Statele Unite sunt de acord ca organizaţia teroristă Hamas să fie distrusă de către Israel şi, doi, că Washingtonul nu susţine expulzarea cetăţenilor din Fâşia Gaza şi crede că este necesară crearea statului palestinian, care să le ofere acestora un cămin. Asistăm practic la o spectaculoasă răsucire cu 180 de grade a Casei Albe. Pentru Israel, premiul de consolare sunt "două miliarde de dolari şi poate mai mult", ca să-l citez pe Joe Biden. În ce constă această schimbare radicală de poziţie, cum se explică ea şi care pot fi consecinţele?

Explicaţia constă într-o presiune uriaşă a musulmanilor din întreg Occidentul, la care se adaugă fireşte şi presiunile statelor lumii, care s-au coalizat cu Hamas, sub pretextul solidarităţii cu cauza palestiniană. Această presiune s-a exercitat în forţă şi asupra congresmenilor din Statele Unite. Care, la rândul lor, au reacţionat. Rămâne desigur de văzut până la urmă cum va proceda Israelul. În ce măsură vor reuşi autorităţile de la Ierusalim să-şi reseteze planurile de ansamblu privind războiul din Gaza, privind Cisiordania şi mai ales privind raporturile cu Autoritatea Palestiniană.

Până în urmă cu câteva ore, toţi strategii militari din lume şi cei mai relevanţi analişti politici ai lumii occidentale au convenit asupra faptului că Hamas este o organizaţie teroristă, că Hamas nu îi reprezintă pe palestinieni, că Hamas trebuie eliminată prin uciderea membrilor ei şi că, în acest scop, singura soluţie este executarea unui atac necruţător la sol, cu asumarea, fireşte, a unor mari pierderi a armatei israeliene. În acelaşi timp, pentru a diminua pierderile umane care ar putea fi înregistrate în rândul populaţiei civile, s-a căzut de acord asupra evacuării acesteia pe culoare umanitare deschise până la graniţa cu Egiptul. Este o populaţie extrem de numeroasă, între unu şi două milioane de palestinieni, care practic a fost ţinută ostatică de către teroriştii Hamas. Şi chiar şi în continuare, o parte însemnată a acestei populaţii nu a putut părăsi zona are urmează să fie expusă atacului israelian, întrucât teroriştii s-au opus evacuării lor. Este o uriaşă populaţie, în numele căreia gruparea Hamas a utilizat sume colosal de mari, donate de-a lungul timpului pentru realizarea unor obiective sociale, deturnând practic aceste fonduri în scop militar. Cu banii obţinuţi astfel au fost construite faimoasele tuneluri, rachetele cu care Hamas loveşte poziţiile israeliene şi alte facilităţi militare de care în prezent beneficiază teroriştii. În cele câteva zile de tatonare, s-a ajuns la concluzia că, în mod inevitabil, o parte a populaţiei rămasă ostatică a Hamas va fi sacrificată în cursul ofensivei, iar o altă parte, cea care s-a refugiat, va lua calea exodului. Situaţia ambelor categorii de populaţie este dramatică. Nu este deloc clar la câte victime va conduce ofensiva israeliană în rândul civililor, cât de semnificativ va fi carnagiul, cum vor supravieţui cei care vor supravieţui după transformarea în ruine a căminelor lor şi, în acelaşi timp, nu este deloc clar ce se va întâmpla cu populaţia de palestinieni expulzată.

Aceste semne de întrebare extrem de dramatice pe care le-am schiţat mai sus, plus presiunile politice interne, plus presiunile politice externe, au determinat o schimbare semnificativă a discursului lansat de reprezentantul celui mai important aliat al Israelului. Dar cum va reacţiona la această schimbare de macaz guvernul israelian, nu se ştie încă.

În aceste zile, s-a demonstrat după opinia mea cât se poate de clar că Mahmud Abbas, şeful autorităţii palestiniene şi Fatah au o proiecţie fundamental diferită de cea a reprezentanţilor Hamas, Hezbollah şi a aliaţilor acestora. Dacă s-ar găsi o soluţie paşnică de a fi creat statul palestinian, sub garanţii solide internaţionale, dacă autorităţile de la Tel Aviv şi Ierusalim ar fi de acord, atunci problema refugiaţilor ar putea fi soluţionată convenabil. Nu prin împingerea lor în Egipt sau în Sinai, aşa cum sugerează mai recent câţiva reprezentanţi ai guvernului israelian, ci prin aducerea lor în interiorul noii entităţi statale. Admiţând însă că acest veritabil nod gordian va fi tăiat, că impasul existent de decenii va putea fi acum depăşit, tot nu este clar cum va fi posibil ca prin distrugerea Hamas executată în Gaza să nu fie decimată şi o parte însemnată a populaţiei civile.

Este o dilemă dramatică, la care, până la urmă, vor trebui să răspundă separat şi apoi împreună principalii jucători.