S-au epuizat fondurile pentru reabilitarea spitalelor de la nivelul regiunii centru

F. A.
Macroeconomie / 20 aprilie 2010

Cererea deschisă de proiecte pentru domeniul 3.1 a fost lansată în urmă cu doi ani, iar bugetul alocat Regiunii Centru pentru astfel de proiecte a fost stabilit la 18,54 milioane euro. Până în prezent, la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru au fost depuse, de către autorităţile publice locale din mediul urban, un număr de 12 proiecte prin care s-au solicitat spre finanţare 29,39 milioane euro. Nici un contract de finanţare nu a fost semnat până în prezent pe acest domeniu, iar, din totalul proiectelor depuse, două proiecte au fost respinse şi şase cereri sunt încă în curs de evaluare, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Scopul acestui domeniu de intervenţie îl constituie îmbunătăţirea calităţii infrastructurii serviciilor de asistenţă medicală şi repartizarea echilibrată a acestora pe teritoriul regiunii. Aceasta este o infrastructură medicală la care, de nevoie, cu toţii vom apela. Pe acest domeniu au depus proiecte autorităţile publice locale din oraşe şi cele din mediul rural. În multe cazuri, condiţiile de spitalizare sau aparatura folosită în spitale şi ambulatorii lasă mult de dorit şi sunt destul de departe de standardele europene. Avem nevoie de infrastructură de sănătate de calitate în fiecare judeţ şi localitate a regiunii, pentru a se asigura accesul egal al cetăţenilor la serviciile medicale. Practic, şi la acest domeniu fondurile disponibile s-au dovedit insuficiente comparativ cu gradul nevoii de finanţare", a declarat domnul Simion Creţu, director general ADR Centru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5050
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9016
Gram de aur (XAU)Gram de aur362.8761

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb