Să fim serioşi!

"Căci la pompe te mai poţi uita, dar la dînşii, ba!" Aşa începe o poveste contemporană de speriat copiii, oamenii mari, femeile şi bătrînii, scrisă pe meleagurile româneşti de prostia omenească şi de furia apelor.

În orice societate, cît de cît normală, în care funcţionează criterii pentru ocuparea funcţiilor publice, ceea ce s-a întîmplat în ultimele zile ar fi trebuit să declanşeze o gravă criză politică. Guvernul ar fi trebuit masiv remaniat sau chiar schimbat în ansamblu, cu premier cu tot. Parlamentul ar fi trebuit să lucreze de dimineaţa pînă-n crucea nopţii, pentru a pune la dispoziţie normele şi resursele acţiunilor de urgenţă. Administraţiile locale ar fi trebuit să fie în stare de mobilizare totală. Preşedintele, în loc să se flendure de colo-acolo, ar fi putut să-şi inventeze măcar o altă "celulă de criză", pentru inundaţii. Ţara este în criză, doar că nimeni nu vrea să bage de seamă. Va să zică, sute de localităţi sub ape sau direct ameninţate, meteorologi care au obosit de cînd tot spun că plouă, ceea ce vedem şi noi, prevăzînd creşterea debitelor pe rîuri, zeci de mii de hectare de culturi distruse, mii de case ruinate, sute de mii de oameni fără adăpost şi fără nici o speranţă pentru ziua de mîine, iar înalţii reprezentanţi ai administraţiei noastre se sfădesc de trei zile cine, ce pompe are, dacă erau sau nu erau, dacă puteau fi montate sau nu puteau, dacă se produc la noi sau trebuie să le luăm de la alţii, dacă aveau sau nu motoare etc. Declaraţii publice încrucişate, ba sînt, ba nu sînt pompe, de la un ministru la altul. I-au trebuit trei zile premierului ca să-i cheme pe cei doi la cabinetul său, pentru a le spune, probabil, să-şi mai ţină gura şi să facă ceea ce ar trebui să facă. Bomboana pe această tristă colivă a pus-o funcţionara publică însărcinată cu purtarea cuvintelor doamnei ministru de la Mediu, care pur şi simplu a aruncat cu invective în jurnaliştii şi în cetăţenii acestei ţări, acuzîndu-i de "distrugerea imaginii" doamnei ministru.

"O să aveţi România pe care o meritaţi", ne-a ameninţat cu venin şi spumegînd de furie funcţionara noastră publică.

Abia aşteptăm! Îi răspundem noi. Doar că între ceea ce merită oamenii acestei ţări şi ceea ce li se întîmplă, se interpun tot felul de indivizi iresponsabili, incapabili, aroganţi, imorali sau amorali, fără nici o chemare ori pregătire profesională pentru domeniul administrării lucrărilor publice, care le transformă viaţa, şi aşa grea, într-un infern. Cîte ploi? Cîte inundaţii? Cîte dezastre şi de ce proporţii ar trebui să fie ele pentru ca să ne întrebăm, cu toţii, ca naţiune: De ce, oare, o fi nevoie de minim 6 luni pregătire, teoretică şi practică, plus un examen, pentru a lua carnetul de conducere auto, în timp ce pentru a conduce un minister, un consiliu judeţean, o primărie, ori un serviciu administrativ oarecare, nu e nevoie de nimic! Mă, rog, în afară de "sprijinul politic". Or fi mai puţine pericole? O fi mai puţină ştiinţă necesară? Or fi consecinţele greşelilor mai mici? NU! Pericolele generate de greşelile, derapajele, malpraxis-ul, malversaţiunile sau crasele ilegalităţi din administraţia publică au uriaşe costuri umane şi economice, nu doar pentru ziua de azi, ci pentru generaţii la rînd! E suficient să deschidem ochii şi să privim dezastrul din jurul nostru. Politica nu l-ar fi putut realiza singură, dacă n-ar fi fost copios ajutată de administraţie. Precipitaţiile sînt condiţia necesară. Cea suficientă, însă, este dezastrul din administraţia României. Cea mai deprofesionalizată, din istoria acestei ţări, ancorată iremediabil în mentalităţi ancilare, orientată spre sine şi interesele ei, oarbă la nevoile cetăţenilor şi ale comunităţilor pe care ar trebui să le servească.

Să fim serioşi! Problema noastră nu sînt pompele, de capacitate mai mare sau mai mică. Problema noastră are două faţete: dispreţul suveran pentru ştiinţă şi profesia de administrator al lucrărilor publice, venind din partea celor care au deţinut puterea şi resemnarea ruinătoare a cetăţeanului faţă de calitatea execrabilă a serviciilor administrative de care are parte, în ciuda faptului că le plăteşte cu bani grei din propria-i pungă.