Să ne cultivăm grădina!

În 305 e.n. Diocleţian, temutul împărat roman, renunţa la coroană pentru a se ocupa de grădinărit în provincia sa natală, Dalmaţia, la Salona. Să fi fost înţelepciune, frică, ori poate doar oboseala produsă de o experienţă imperială de mai bine de două decenii? Oricare ar fi explicaţia, Diocleţian a reuşit, lucru rar în aceea vreme, să se retragă înainte de a fi înlăturat sau ucis. A mai trăit opt ani după ce a abdicat şi, se spune, atunci când a fost chemat să se implice în problemele Imperiului ar fi spus, declinând propunerea: "dacă aţi şti cât de gustoase sunt legumele mele, nu aţi mai insista". În schimb, în România actuală, politicienii insistă şi persis-tă, nu se retrag, baletând incoerent printre instituţii şi dis-trugând ultimele vestigii de autoritate publică. Neştiind cum să îşi cultive "grădina proprie", zoresc către Curtea Constituţională ca spre o soluţie miraculoasă. Şi cum miracolele nu se produc, Curtea Constituţională s-a transformat dintr-o instituţie de rezervă, având mandatul de a garanta ierarhia normelor, în prin-cipala deţinătoare a puterii, mai mult sau mai puţin oculte.

Profitând de joaca celor doi grădinari nepricepuţi - executivul şi legislativul - Curtea a transformat grădina - Constituţia. Aceasta nu mai este expresia în care poporul se constituie în putere, ci ultima redută a unui sistem clientelar aflat în degringoladă. De la Decizia 51 din 31 ianuarie 2008 prin care a desfiinţat CNSAS la cea din 7 februarie în cazul Nicolai nu a trecut decât o săptămână, suficient timp pentru a dovedi supremaţia politică a Curţii: preşedintele României nu a schiţat în această perioadă nici un gest pentru apărarea CNSAS şi a principiului deconspirării Securităţii. Abia după ce decizia Curţii era luată, Traian Băsescu a acuzat "restauraţia", dar nu a criticat nici o clipă decizia Curţii, ci doar Ordonanţa de Urgenţă a guvernului prin care se încercase remedierea situaţiei create prin desfiinţarea CNSAS.

Dacă preşedintele nu se mai exprimă liber, cum ne-a obişnuit, dacă guvernul e atât de limitat în mişcările sale încât a devenit un instrument al "jucătorilor" de la Curte sau din preajma ei, dacă parlamentul nu mai poate asigura legiferarea fără acordul membrilor Curţii Constituţionale, ceva nu funcţionează în privinţa separaţiei puterilor în stat. Deşi Curtea face apel la acest principiu în deciziile sale, tocmai separaţia puterilor în stat este încălcată de cei ce au ajuns să decidă mersul lumii politice româneşti. Propunând soluţii legislative, deşi Curtea nu are astfel de atribuţii, sau intervenind în echilibrele guvernării, reprezentanţii Curţii şi-au depăşit nu doar competenţele, ci şi rolul instituţional. Dar nu cu principiile îşi pierd timpul membrii Curţii Constituţionale!

Încălcând spiritul Constituţiei membrii Curţii Constituţionale au intrat în conflict şi cu textul acesteia. Căci, dacă "spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989 ... sunt garantate" de Constituţie, atunci cei ce se prezintă drept "judecători", altfel spus arbitri, nu au fost decât marionete. După ce au compromis decomunizarea şi decons-pirarea Securităţii, au reformulat până şi textul Cons-tituţiei, schimbând, prin interpretarea lor subiectivă, natura regimului politic. Am ajuns, lăsând pe alţii să se ocupe de grădina noastră, să nu mai ştim nici unde suntem, nici încotro mergem. Dacă ar fi să-l ascultăm pe înţeleptul Voltaire, ar cam fi timpul să "ne cultivăm grădina".