Sacrificii periculoase

Aflat duminică la Suceava, Emil Boc constata, cu un fel de resemnare, că PDL "a avut neşansa" guvernării în cea mai dificilă perioadă din ultimii 60 de ani. Dincolo de faptul că, indicând ca principală sursă a acestei situaţii "şantajul PSD" asupra guvernului Tăriceanu, Emil Boc neglijează participarea actualilor săi aliaţi de la UDMR la acel guvern, prin acest diag-nostic primul ministru trans-formă criza economică mondială într-un epifenomen. Iar formula sa pe cât de politică, pe atât de categorică privind sacrificarea pe altarul acestui şantaj a "viitorului economic al României" indică, mai mult decât orientarea ideologică, o ierarhie a valorilor care pune în primul plan economia şi nu democraţia. În funcţie de acest silogism s-ar părea că pentru preşedintele PDL economia este condiţia democraţiei, iar nu invers.

Este însă economia (de piaţă mai mult sau mai puţin liberă) condiţia sine qua non a democraţiei? Şi, mai este oare democraţia valoarea în jurul căreia se structurează societatea românească actuală? Privind critic lumea politică şi starea opiniei, ceea ce pare a fi într-adevărat sacrificată în România este însăşi democraţia. Iar principala sfidare la care Româ-nia trebuie să facă faţă este regresul democraţiei. Degeaba va fi - dacă va fi! - echilibrat bugetul dacă societatea vlăguită nu se va mai putea reface!

Într-un moment în care fricile şi stereotipurile invadează spaţiul public românesc, iar majoritatea evenimentelor sunt "analizate" din prisma teoriei conspiraţiei, plasarea unor aşa-zise priorităţi economice pe prim plan are consecinţe dezastroase asupra democraţiei. Căci în virtutea egalităţii pe care o promovează democraţia este promisiunea prosperităţii pentru toţi. Ori, "economia înainte de toate" nu exprimă doar obsesiva promovare a politicilor economice de austeritate ca singur mijloc de rezolvare a crizei, pe care nu doar alde Stiglitz sau Krugman le critică, dar mai nou până şi FMI, ci şi ideea că "economia socială de piaţă" este definitiv compromisă. Însă, contrar criticilor săi, tocmai economia socială de piaţă a dat sens şi a dovedit superioritatea, inclusiv economică, a democraţiei. Căci, atât de criticata economie socială de piaţă, care a stat la baza modelului social european aşa cum funcţionează acesta de mai bine de jumătate de secol, a exprimat valorile şi principiile creştin democraţiei în privinţa economiei. Economia de piaţă ar fi trebuit să fie un instrument democratic care să realizeze prosperitatea generală, iar nu doar îmbogăţirea câtorva. Pentru un partid ce face parte din mişcarea populară europeană precum PDL, creştin democraţia ar trebui să fie principalul reper ideologic. Dar, prin luările de poziţie ale reprezentanţilor săi s-ar părea că democraţia este o rezultantă secundară, iar nu motorul organizării sociale.

Într-o societate fragilizată de o criză pe care nu o înţelege, dar o trăieşte din plin, faptul că 89% dintre res-pondenţii sondajului realizat de CCSB pentru Asociaţia Pro Democraţia între 23-28 septembrie consideră că "statul trebuie să asigure mai multă egalitate între oameni" iar 83% că "în democraţie sistemul politic funcţionează în favoarea celor bogaţi" indică un grad de insatisfacţie generalizată faţă de democraţia formală. Însă regresul democraţiei formale (parlamentarism, alegeri libere şi corecte, etc.) poate produce efecte devastatoare. Ne-a demonstrat-o prăbuşirea democraţiei parlamentare româneşti în perioada interbelică. A urmat o jumătate de secol de dictaturi. Dar mai învaţă cineva din istorie?