Salariul mediu net va ajunge la 1.000 de euro pe lună, conform programului de guvernare al PNL

A.P.
Politică / 2 decembrie 2020

Salariul mediu net va ajunge la 1.000 de euro pe lună, conform programului de guvernare al PNL

Toate economiile europene sunt afectate de criza generată de pandemia de COVID-19. Guvernul PNL speră într-o revenire rapidă a economiei, iar măsurile de sprijin oferite pieţei muncii încep să se resimtă. De asemenea, Guvernul Orban vine cu un nou plan de măsuri pentru perioada 2020-2024 care va minimiza efectele negative ale crizei asupra bunăstării tuturor românilor. Totodată, Guvernul PNL va implementa un nou model de dezvoltare economică, bazat pe investiţii, inovare şi competitivitate, în opoziţie cu vechea politică pusă în practică de PSD, care are la bază taxarea şi redistribuirea sărăciei. Sub PSD, orice creştere de venituri a fost spulberată de creşterile de preţuri: România a avut cea mai mare inflaţie din UE (5,4 % în mai-iunie 2018), potrivit News.

Politica PNL prioritizează investiţiile şi foloseşte fondurile europene. Investiţiile în spitale, şcoli, transport public cresc direct nivelul de trai, iar investiţiile în infrastructură duc la creşterea competitivităţii companiilor româneşti, atrag noi investiţii private. Creşterea economică este sănătoasă, inflaţia scăzută, aşadar creşterile de venituri sunt reale, salariile, pensiile, alocaţiile îşi păstrează puterea de cumpărare.

Aceste lucruri sunt posibile, la fel cum Guvernul PNL în mai puţin de un an a reuşit să deblocheze proiecte, să plătească datoriile statului către firme private şi către furnizori, să returneze TVA şi să achite concedii medicale restante. Într-un an de criză, Guvernul PNL a finalizat mai mulţi kilometri de autostradă decât guvernele PSD în trei ani de guvernare într-un context economic global prielnic. Liberalii au deschis şantierul autostrăzii Sibiu-Piteşti şi au accelerat lucrările pe toate celelalte şantiere. Autostrada Transilvaniei a prins contur după ce, în trei ani, guvernele Grindeanu, Tudose şi Dăncilă au lucrat efectiv doar pe două din cele 10 loturi. De asemenea, cele trei spitalele regionale, proiecte ratate de PSD (care promisese 8 spitale regionale şi un spital metropolitan până în 2020) vor fi finalizate până în 2024.

"Pe 6 decembrie toţi suntem puşi în faţa unei alegeri decisive. Mergem mai departe şi punem în practică programul de dezvoltare a României sau nu. Asta este dilema. Atât de simplă sau atât de importantă. Categorică, dar în acelaşi timp istorică. Este un apel naţional pentru o cauză naţională", a declarat premierul şi preşedintele PNL Ludovic Orban.

În noul program de guvernare, executivul liberal îşi propune să realizeze cea mai mare creşterea economică din UE în următorii 4 ani: ritm de creştere de peste 6% în 2024, majorarea PIB-ul României cu peste 450 miliarde lei, până la peste 1.500 miliarde lei la finalul lui 2024, iar PIB-ul/ locuitor în România va depăşi 85% din media UE27 la finalul anului 2024.

Peste 560.000 noi locuri de muncă mai bine plătite în economie

"Guvernul liberal va realiza cele mai mari investiţii din ultimii 30 de ani, cu fonduri europene în valoare de 80 miliarde de Euro, care vor accelera creşterea economică a României şi vor susţine dezvoltarea economiei private care va crea peste 560.000 de noi locuri de muncă mai bine plătite până în 2024. Spre deosebire de PSD care a irosit anii de creştere economică pentru pomeni sociale populiste, care au fost făcute scrum prin creşterea preţurilor şi a taxelor, modelul liberal de dezvoltare economică va duce la creşterea puterii de cumpărare a tuturor veniturilor salariale din România în condiţiile unei inflaţii scăzute de cca. 2% şi fără majorări de taxe şi impozite", a declarat Ionel Dancă, şeful Cancelariei premierului.

Salariul mediu net va ajunge la 1.000 de euro, iar pensiiile vor creşte cu 46% până în 2024

Totodată, liberalii au în plan creşterea salariului mediu net cu aproape 50% faţă de nivelul din 2020, acesta urmând să ajungă la cca. 1.000 Euro/lună în 2024.

"Un alt argument pentru creşterea salariului mediu net până la 1000 Euro pe lună până în 2024 este ceea ce am reuşit în acest an de criză prin măsurile adoptate de Guvernul PNL. Câştigurile salariale ale românilor au crescut cu 7,8% în luna septembrie din acest an de criză faţă de perioada de creştere economică din 2019, pe care PSD a reuşit să o facă praf, lăsând vistieria României goală şi cu datorii uriaşe", a mai spus şeful cancelariei premierului.

De asemenea, valoarea punctului de pensie va fi majorat cu 46% până în 2024 faţă de 2019, de la 1.265 lei în 2019 la 1.840 lei în 2024. Pensia medie anuală va creşte cu cca 536 lei, până la aproape 2.000 lei în 2024 faţă de nivelul din 2020.

"Vă solicit să vă puneţi încrederea în dezvoltarea României, prin participarea masivă la vot. Votul dumneavoastră în PNL este un vot pentru viitor sigur, pentru acţiune. Fiecare vot contează, reprezintă un mesaj. Avem nevoie de votul dumneavoastră, dar avem nevoie mai ales de puterea dumneavoastră, de credinţa dumneavoastră, de inteligenţa, entuziasmul şi puterea de muncă pe care o aveţi pentru a pune toţi împreună acest plan de dezvoltare de care România are atâta nevoie. Şi sunt convins că împreună vom reuşi", a mai declarat Ludovic Orban.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. De mult nu am mai ras asa de bine...dar mi-e teama ca vom plange la urma!

    Da, pe luna...nu pe pamant:-)

    Iar au inceput acești mincinoși da arunce cu pomeni.

    Da, da, alta fenta pt fraieri! Stati ca, din cauza deficitului si a datoriei publice uriase, va sosi cat de curand FMI-ul, ca sa faca ordine financiara in Colonie, iar salariul mediu il vor fixa probabil la vreo 200 de Euro, asa ca pt niste iobagi!

    speram sa nu faceti aceleasi tampenii pe care leau facut si ceilalti cresteci dea valma pensiile iar cei cu pensi mici vor ramane tot cu ele mici-46%din 1000 de lei=460 lei iar amaratul tot amarat ramane iar cei cu pensii de la 3500 in sus + marire, stau in vacante prin grecia si se plang ca au pensia mica,cine nu crede sa se intereseze la agentiile de voiaj ca ce se intampla inainte de pandemie sau ce petreceri organizau asociatiile de pensionari pentru pensionarii care isi permiteausi cat de dur negociau aceste chilabale avand in spate mii de pensionari savedeti de curiozitate cam ce varste au cand se aduna la petreceri ati ramane uimiti

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb