Salvatorii capitalismului

Preşedintele Franţei se află în vizită oficială la Washington. Probabil că efortul unei călătorii peste ocean, mai ales de cînd nu mai există Concordul, nu putea fi justificat doar de scurta întîlnire oficială de la Casa Albă. De aceea, cortegiul prezidenţial a făcut un popas la Universitatea Columbia, din New York. Prilej pentru înaltul demnitar francez să ofere, în faţa selectului auditoriu, o lecţie gratuită cu privire la cum trebuie să abordeze Statele Unite rolul de "putere numărul unu, mondială". Cei prezenţi au putut afla, astfel, de la înaltul oaspete, că lumea nu se opreşte nici pe coasta de est şi nici pe cea de vest a Americii şi că ea, lumea, are nevoie ca America să fie un lider generos, deschis, capabil să urmeze căi noi, dar să şi asculte. Trec peste ridicolul pantagruelic al situaţiei, nesesizat doar de cei ce i-au făcut discursul preşedintelui francez şi mă opresc la una dintre ideile enunţate, anume că "ar trebui să inventăm o nouă ordine mondială monetară", completată de evaluarea potrivit căreia "noile reguli vor salva capitalismul".

Dezbaterile cu privire la criza financiar-economică şi consecinţele sale asupra societăţii în care trăim sunt animate nu de cine ştie ce probleme teoretico-metodologice, cît de luările de poziţie ale politicienilor, ca aceea a Preşedintelui Republicii Franceze. Dacă ar exista o soluţie în cărţile de teorie economică, cu siguranţă, pînă acum, cineva ar fi descoperit paragraful cu pricina! Realitatea este însă mult mai neplăcută decît vor să recunoască marii economişti ai lumii şi anume aceea că teoria nu ne ajută, prea mult, nici să înţelegem de ce s-a ajuns aici (ştim însă destul de precis Cum s-a ajuns!), şi nici care este cea mai bună cale, dacă există vreuna, pentru a potoli furtuna. Marii decidenţi improvizează sub presiunea ameninţării prăbuşirii întregului sistem al finanţelor mondiale, bătînd cîte un piron acolo unde scîrţîie buiandrugii mai tare. Conceptele nu mai contează, oricum sunt vagi, iar rolul lor este mai degrabă cel de placebo! Dacă toată lumea va crede cu tărie în efectele pozitive, atunci ele se vor manifesta, indiferent dacă există sau nu substanţă activă în pilulă!

Ideea unei "noi ordini monetare globale" nu poate fi luată, însă, doar ca o "figură de stil". Ea trimite la propuneri deja exprimate cvasi-oficial, pe axa Moscova şi Beijing, cu privire la posibilitatea şi chiar necesitatea de a introduce o nouă unitate internaţională de plată, cu valoare de etalon al schimburilor comerciale şi monetare, respectiv de instrument de tezaurizare. Este Franţa gata să joace cartea scoaterii dolarului din sistemul financiar global? Sau este doar o "ameninţare"? În ambele cazuri, poziţia rămîne nesustenabilă. Pe de o parte, contrazice abordarea convenită, cu doar cîteva zile înainte, de acelaşi Preşedinte al Republicii la întîlnirea cu omologii săi din Marea Britanie, Luxemburg, Cehia, Italia, Spania şi Olanda, în pregătirea reuniunii G20 din aprilie. Acolo, ideea dominantă a fost cea a întăririi rolului FMI în gestiunea şi prevenirea crizelor financiare, la dispoziţia căruia statele membre ar putea pune un surplus de 500 de miliarde dolari şi, respectiv, cea de întărire a regulilor de operare obligatorii, mai ales pentru marii jucători pe pieţele financiare, globalizate - de la fondurile speculative şi de investiţii, la agenţiile de rating. Nici vorbă de slăbirea rolului internaţional al dolarului! De altminteri, în ciuda unor declaraţii speculative, cel mai mare deţinător de dolari, în afara Statelor Unite, China, se ocupă de folosirea/plasarea, cu mare grijă, a rezervelor pe care le deţine şi nicidecum de reducerea lor drastică. O devalorizare bruscă şi masivă a dolarului ar însemna, pentru China, pierderi care ar atinge ordinul trilioanelor de dolari. Exact acelaşi lucru s-ar întîmpla şi cu Europa. Valoarea şi stabilitatea monedei Euro depind, într-o măsură covîrşitoare, nu doar de rezultatele economice ale zonei Uniunii Europene, ci şi de stabilitatea relaţiei cu dolarul. În realitate, spaţiul cel mai mare al economiei globale este controlat nu de dolar şi euro, luate ca monede separat, ci de un soi de hibrid, "euro-dolarul". Ieşirea din scenă sau slăbirea dramatică a oricăreia dintre ele este o ameninţare pentru stabilitatea celeilalte.

Dacă ne-am lămurit, oarecum, cu "noua ordine monetară mondială", ideea că trebuie inventate nişte măsuri administrative şi economico-financiare pentru a "salva capitalis-mul" este încă şi mai ceţoasă! De cine să-l salvăm? Din discursul oficialului francez, pare că ar trebui să-l salvăm chiar de capitaliştii americani, mai ales de cei care acţionează în zona finanţelor! Abordarea aceasta, deloc singulară, introduce o distincţie care merită puţină atenţie, cea dintre "capitaliştii care fac rău capitalismului" şi "cei care vor să-l salveze"!

Primii sunt marii speculatori şi partizanii dereglementărilor, ceilalţi sunt apărătorii regulilor capabile să reducă drastic spaţiul de manevră al speculatorilor şi să impună reglementări peste tot şi pentru aproape orice.

Distincţia aceasta nu-i deloc nouă! Ea operează chiar de la începuturile aventurii umane, numită capitalism! Vestea proastă pentru unii este că "speculatorii" şi "dereglementatorii" au fost cei care au făcut posibilă dezvoltarea spaţiului economico-social de tip capitalist, în timp ce "reglementatorii" sunt cei care, de dragul păstrării unor echilibre sau al prevenirii anumitor tipuri de efecte sociale, au pus frîne în calea sa! Va să zică balanţa nu este între "capitalişti buni" şi " capitalişti răi", ci între "dinamică cu riscuri (costuri sociale) mari" şi "stabilitate cu riscuri (costuri sociale) mai mici", cel puţin pe termen scurt. Înclinarea balanţei într-o parte sau alta a fost mereu nu o decizie tehnică, ci una politică! Iar, într-o democraţie, deciziile politice majore trebuie să aibă nu doar girul diriguitorilor, ci şi pe cel al celor care pun votul în urnă şi plătesc oalele sparte de cei dintîi. Iar între America şi Europa este o deosebire majoră de cultură a capitalismului, care nu poate fi acoperită de discursurile cu pretenţii mo-ralizatoare ale unora.