Sameday Courier a încheiat primul semestru cu afaceri în creştere cu 36%

M.F.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 august 2016

Sameday Courier a încheiat primul semestru al acestui an cu afaceri de 6,02 milioane lei, în creştere cu 36%, iar profitul s-a majorat cu 88%. Rata de profit corespunzătoare perioadei ianuarie-iunie a fost de peste 15%, valoarea acestuia pe primul semestru al anului 2016 fiind de 911.677 lei, potrivit Mediafax.

La jumătatea lunii februarie a anului trecut, Sameday a devenit primul operator românesc de curierat rapid listat la Bursa de Valori Bucureşti şi prima companie românească listată pe platforma AeRO a BVB.

Majorarea cifrei de afaceri a fost determinată de creşterea volumului de trimiteri, în condiţiile în care toate liniile de business au înregistrat evoluţii pozitive. Creşterea cifrei de afaceri a fost susţinută de dezvoltarea segmentul de livrări în aceeaşi zi, concomitent însă cu majorarea volumului proiectelor cu livrare adresată, a doua zi.

Lucian Baltaru, acţionar şi General Performance Manager la Sameday Courier, a declarat: "Piaţa se consolidează şi în acelaşi timp creşte, iar provocările vin în primul rând din zona de gestionare operaţională a dezvoltării. Cresc zona de e-commerce, livrările către persoane fizice, creşte nevoia pentru livrările programate la anumite ore şi am văzut evoluţii care ne-au determinat să venim în întâmpinarea nevoilor clientului destinatar, de a controla cât mai bine nu doar la ce oră primeşte ceva, dar şi unde o poate face. Prin urmare, volumul a determinat inclusiv cresterea vizibilităţii noastre, atât pe şosele, cât şi prin continuarea deschiderii în regim de permanenţă a unor puncte de livrare fixe".

Compania va acorda şi în acest an dividende, cu un randament brut de peste 6 %, superior celor anterioare.

Conform bugetului stabilit, managementul Sameday Courier estimează, la nivelul întregului an 2016, o creştere a cifrei de afaceri a companiei peste media pieţei, la aproximativ 2,5 milioane euro şi o rată de profit de două cifre.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb