SAS şi UBB lansează un nou program de master în analiză de business

F.D.
Miscellanea / 6 iunie 2022

SAS şi UBB lansează un nou program de master în analiză de business

SAS, lider global în soluţii de analiză avansată de date, încheie un nou parteneriat cu Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), prin care susţine programul de masterat Business Analytics şi Managementul Informaţiilor din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, potrivit unui comunicat de presă.

Astfel, pe lângă competenţele de business, absolvenţii se vor bucura de calificările tehnice SAS Big Data Analytics sau SAS Advanced Business Analytics, prin care li se certifică expertiza în realizarea de analize avansate de date folosind produsele SAS, obţinând un avantaj competitiv pe piaţa muncii la finalizarea studiilor.

"Colaborarea strânsă cu universităţile este un element important al activităţii SAS pe piaţa locală. Unul din obiectivele noastre este de a crea capabilităţi avansate în rândul viitorilor absolvenţi în domeniul analizei avansate de date, inteligenţei artificiale orientate către om. Scopul nostru este să îi ajutăm pe viitorii absolvenţi din domeniul ştiinţei datelor, nu doar din domeniile ştiinţelor exacte, dar şi din domeniul economic sau conexe, să îşi perfecteze cunoştinţele şi să devină specialişti căutaţi de către cei mai importanţi angajatori.

Dorinţa noastră este să contribuim la dezvoltarea unei forţe de muncă înalt calificate şi să putem să contribuim la atingerea numărului de 5.000 de specialişti în analiza avansată de date până în 2025. Parteneriatul nostru solid cu Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB este unul din paşii importanţiîn această direcţie", a afirmat Alina Luchian, Academic & Education Program Manager SAS Romania & Moldova.

Programul de masterat va debuta în anul universitar 2022-2023, în oferta de studii a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB). Masteratul îşi pregăteşte absolvenţii pentru profesiile prezentului, dar şi ale viitorului imediat, precum: Business Analytics Specialist, Business Intelligence Specialist, Data Scientist, Data Engineer, Big Data and Cloud Analyst, IT Project/Program Manager sau Developer.

"Creşterea volumelor de date creează un mediu economic plin de noi provocări şi oportunităţi. Este necesar să conştientizăm nevoia achiziţionării de competenţe în domeniul analizei avansate de date şi să facem eforturi participând activ, prin crearea unor programe de studii actuale. Dobândirea abilităţilor pentru a lua decizii bazate pe date în vederea îmbunătăţirii proceselor şi a transformării afacerii necesită o combinaţie de cunoştinţe din domeniul informaticii şi al economiei. Programul de studii Business Analytics şi Managementul Informaţiilor îşi propune pregătirea studenţilor noştri pentru cariere profesionale într-o lume guvernată de date, oferind abilităţile şi cunoştinţele pentru a deveni experţi în ştiinţa datelor, capabili să abordeze analiza din perspectiva strategică a unei afaceri.

Suntem printre puţinele instituţii de învăţământ superior din ţară care au în portofoliu un program de Business Analytics. Este un masterat tipul advanced-business-oriented, corelat cu realitatea mediului economci actual, iar UBB-FSEGA reprezintă locul potrivit pentru un astfel de program de studii", a declarat conf.univ.dr. Răzvan V. Mustaţă, Decanul FSEGA.

Profesiile din domeniul analizei datelor au fost evidenţiate în raportul Forumului Economic Mondial din 2020, intitulat "The Future of Jobs", ca având cea mai mare creştere a cererii în toate domeniile. Practic, în tot mai multe organizaţii se implementează sisteme decizionale bazate pe date, aşadar capacitatea angajaţilor de a analiza date şi a trage concluzii a devenit indispensabilă.

"Parteneriatul şi certificările SAS reprezintă o validare din partea unui lider mondial în soluţii de tip analytics a adecvării programului nostru de studii la cerinţele şi tendinţele acestui domeniu atât de dinamic", adaugă Conf.dr. Dan-Andrei Sitar-Tăut, responsabilul UBB pentru programul de masterat Business Analytics şi Managementul Informaţiilor.

Programul de studii oferit este în limba română şi se derulează pe parcursul a patru semestre. Masteranzii programului pot opta în a-şi desfăşura stagiul de practică la partenerii UBB, care au divizii sau departamente specializate de Data, Business Intelligence, Cybersecurity, sau Business Analytics.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb