Şase bănci majore europene, retrogradate de Standard & Poor's

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 5 februarie 2015

Şase bănci majore europene, retrogradate de Standard & Poor's

Şase bănci majore din Europa, inclusiv "Credit Suisse Group" AG din Elveţia şi "HSBC Holdings" Plc din Marea Britanie, au fost retrogradate, săptămâna aceasta, de către agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P), care consideră că este puţin probabilă acordarea de sprijin guvernamental acestora, în caz de criză.

Retrogradarea vine în condiţiile în care, de la 1 ianuarie 2015, în Uniunea Europeană au intrat în vigoare noi reguli, care reduc riscurile şi costurile generate de închiderea băncilor cu probleme.

Potrivit Standard & Poor's, ratingurile băncilor "Barclays" Plc, "Credit Suisse Group" AG, "HSBC Holdings" Plc, "Lloyds Banking Group" Plc şi "Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS) au fost tăiate întrucât, în prezent, este mai puţin probabil ca guvernele europene să ia măsuri "extraordinare" în beneficiul principalilor creditori ai băncilor. În opinia specialiştilor agenţiei, aceste intervenţii au devenit "mai puţin predictibile" pentru băncile din Marea Britanie, Germania şi Austria.

Conducerea RBS, bancă britanică deţinută de stat, consideră că acţiunea S&P nu este una deosebită. Oficialii celorlalte bănci retrogradate nu au făcut comentarii cu privire la decizia S&P.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Se tiparesc bani pentru ele. Se sterg datorii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb