ŞASE CANDIDAŢI PENTRU DOUĂ LOCURI Audierea viitorilor judecători CCR încinge disputa parlamentară

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică / 28 aprilie 2022

Audierea viitorilor judecători CCR încinge disputa parlamentară

Revizuirea şi actualizarea Constituţiei şi primarea normelor europene asupra normelor interne, inclusiv asupra deciziilor Curţii Constituţionale a României (CCR) au constituit principalele teme de dezbatere în comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului care au audiat, ieri, candidaţii pentru cele două funcţii de judecător constituţional care vor rămâne vacante începând cu 10 iunie, după expirarea mandatelor Monei Pivniceru şi lui Valer Dorneanu.

Pentru locul ce va fi lăsat liber de Valer Dorneanu, Comisia Juridică din Camera Deputaţilor a emis un raport de avizare favorabilă a celo trei candidaţi - Bogdan Licu (propus de PSD), Crisi Danileţ (propus de USR) şi Ioan Sabău-Pop (propus de AUR), votul urmând a fi acordat în şedinţa plenului Camerei ce va avea loc săptămâna viitoare.

Audierea din cadrul comisiei de specialitate din Camera Deputaţilor a fost marcată de fricţiunile dintre reprezentanţii USR şi Laura Vicol, preşedintele Comisiei juridice, ultima încercând să împiedice anumite întrebări adresate procurorului general adjunct, Bogdan Licu, privind anumite aspecte din activitatea sa. Fricţiunile s-au manifestat şi la final, când deputaţii USR au părăsit şedinţa comisiei de specialitate şi au refuzat astfel să voteze avizarea favorabilă a celor trei candidaţi, deoarece au considerat că avizul trebuie votat în parte pentru fiecare dintre cele trei propuneri.

Candidatul propus de PSD, Bogdan Licu, şi-a motivat candidatura prin experienţa pe care a avut-o, în anul 2009, ca vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

"CCR, ca şi CSM, este un organ colegial, în care nu poţi să activezi dacă nu colaborezi cu colegii tăi, dacă nu discuţi cu ei, dacă nu îţi prezinţi motivat punctul de vedere şi dacă nu asculţi argumentele celorlalţi, în vederea obţinerii unui consens care să ducă la luarea unor decizii, unor hotărâri în spiritul Constituţiei. Cred că voi reuşi să duc la un dialog mai mare între CCR şi CJUE pentru armonizarea poziţiilor ca să primeze interesul cetăţeanului şi al statului. Din postura de judecător constituţional influenţezi prin deciziile tale viaţa societăţii în ansamblu, viaţa cetăţenilor în ansamblu şi implicit bunăstarea ţării tale", a spus Bogdan Licu.

Judecătorul Cristi Danileţ, propunerea USR, a precizat că CCR trebuie să funcţioneze mai eficient şi că este nevoie de o nouă organizare a instituţiei respective.

"Văd o transparentizare a activităţii CCR, o indexare a jurisprudenţei sale, hotărârile să fie redactate şi pronunţate odată şi nu în paşi distincţi şi consider că judecătorii care sunt în minoritate ar trebui prin loialitate faţă de instituţie să îşi motiveze opiniile separate", a spus Cristi Danileţ.

Cristi Danileţ: "CCR a devenit în ultimii ani un actor politic"

Referior la prioritatea aplicării normelor europene şi deciziile CJUE în faţa normelor interne şi a deciziilor CCR, Danileţ a arătat că acest lucru este stipulat în articolele 11, 20 şi 148 din Constituţie care prevăd că România îşi asumă să îndeplinească cu bună credinţă obligaţiile asumate la nivel internaţional, cu privire la primarea dispoziţiilor internaţionale, dacă nu avem dispoziţii mai favorabile în legislaţia internă.

"Există trei decizii ale CJUE care stabilesc cum trebuie să aplicăm dreptul Uniunii Europene. Judecătorul român este obligat să aplice tratatele şi normele juridice ale UE. Chiar dacă CCR declară că o lege e conformă cu Constituţia, atunci când actul normativ respectiv reglementează într-un domeniu care ţine de reglementarea europeană, atunci judecătorii trebuie să aplice norma de drept european. Dincolo de dezbaterea politică, chestiunile juridice şi ordinea de drept europeană trebuie respectate", a precizat Cristi Danileţ.

El a mai spus că, în privinţa conflictelor juridice de natură constituţională, "CCR a devenit în ultimii ani un actor politic şi s-a îndepărtat de la scopul iniţial al apărării Constituţiei".

Candidatul propus de AUR, profesorul universitar Ioan Sabău-Pop, a menţionat că este nevoie de o modernizare a CCR şi de o revizuire a Constituţiei.

"Ar fi nevoie de o serie de modificări, inclusiv de revizuirea Constituţiei care să ducă la primenirea CCR şi a celorlaltor autorităţi ale statului. (...) Cred că deciziile CCR trebuie luate cu participarea celor 9 judecători, nu să avem decizii luate de 6 judecători, din care doi votează împotrivă ori au opinie separată. De aceea propun ca CCR să aibă 12 membri, cei 9 plus trei numiţi de mediul academic sau, dacă rămâne la actuala componenţă, din cei 9 doi să fie numiţi de Camera Deputaţilor, doi de Senat şi doi de preşedintele României, iar trei să fie numiţi de mediul academic", a spus Ioan Sabău-Pop.

În legătură cu primatul dreptului european şi a deciziilor CJUE asupra normelor interne şi deciziilor CCR, candidatul propus de AUR a precizat:

"Ar trebui să facem o comparaţie cu ce s-a întâmplat în Polonia, unde Curtea Constituţională a decis că primează decizia lor în faţa normelor europene. La noi normele europene sunt transpuse în legislaţia internă şi sunt aplicate. Societatea are o evoluţie, dar trebuie să ne încadrăm sub umbrela UE, la care am aderat".

Iulia Scântei: "Nu cred că în discuţia publică a fost vreodată vorba de a nega supremaţia dreptului european şi a Constituţiei"

Referitor la primatul normelor europene şi a deciziilor CJUE, la audierea din Senat, candidatul propus de USR, Peter Eckstein-Kovacs a spus:

"Cu ocazia revizuirii din anul 2003 a Constituţiei, am introdus principiul că dreptul european prevalează dreptului intern; e o chestiune care nu e ceva specific României, ea se desfăşoară în mai multe state. CCR a avut o decizie care a contestat acest principiu, dar eu cred că este un principiu sănătos".

În schimb, senatorul Laura Iulia Scântei, propunerea senatorilor PNL pentru locul de judecător constituţional ce va rămâne vacant după expirarea mandatului Monei Pivniceru, a precizat: "Avem o Constituţie foarte europeană şi de aceea consider că o nouă revizuire nu este necesară. Trebuie să nu mai creăm teme false când discutăm despre supremaţia dreptului european (...). Nu cred că în discuţia publică a fost vreodata vorba de a nega supremaţia dreptului european şi supremaţia Constituţiei. Cred că a fost o grabă de a contura un conflict între jurisdicţii, între justiţia naţională reprezentată de CCR şi jurisdicţia europeană reprezentată de CJUE, dar fără ca vreuna să aibă soluţia rezolvării acestui conflict. Acest pretins conflict între jurisdicţii folosit politic a fost rezolvat de Parlament prin eliminarea unor instituţii care erau contrare normelor europene. Între curţile constituţionale din Europa şi CJUE există un dialog continuu. Conflictele de jurisdicţii se rezolvă prin dialog jurisdicţional. În cazul ultimelor trei decizii ale CJUE, beneficiarul final al obligaţie de conformare nu era CCR, ci Parlamentul ce trebuia să înlăture din fondul legislativ normele interne care nu erau conforme dreptului european. Răspunsul nu trebuia să vină în decembrie 2021 de la CCR prin comunicatul de presă emis, ci trebuia să vină de la Parlament, care a venit în final prin adoptarea în această sesiune a modificărilor legislative solicitate de CJUE".

Candidatul propus de senatorii AUR, Radu Ghidău a menţionat că, în opinia sa, alegerea judecătorilor CCR ar trebui să se facă cu o majoritate calificată, de 2/3 din numărul membrilor prezenţi ai celor două Camere ale Parlamentului, fiindcă aşa se asigură reprezentarea cetăţenilor şi acordul politic între majoritatea parlamentară şi opoziţie.

Radu Ghidău consideră că, deoarece în acest moment nu există o Constituţie europeană, ci doar constituţii naţionale, deciziile luate de CCR "trebuie să prevaleze în faţa celor ale CJUE, mai ales că vorbim despre un stat naţional, iar constituţia acestui stat trebuie să primeze".

Cei trei candidaţi audiaţi de Comisia Juridică a Senatului au primit aviz favorabil şi aşteaptă votul din cadrul şedinţei de plen a Senatului de săptămâna viitoare.

USR a anunţat deja că va vota împotriva celor doi candidaţi susţinuţi de coaliţia PSD-PNL-UDMR, Bogdan Licu şi Iulia Scântei. Pe Licu, cei din USR îl critică pentru plagierea tezei de doctorat, lucrare în care a preluat pasaje inclusiv din lucrările scrise de Cristi Danileţ, în timp ce pe Iulia Scântei o acuză de sabotarea reformei sistemului de justiţie şi susţinerea tunului imobiliar de 500 de milioane de euro de la Romexpo, prin forţarea adoptării proiectului legislativ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb