Scad acţiunile băncilor şi ale companiilor auto din Europa

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 23 iunie 2008

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs descendent vineri, în condiţiile în care analiştii au anticipat creşterea pierderilor băncilor, iar producătorii auto au anunţat că piaţa de profil s-a deteriorat. Bursele din regiune au fost influenţate în mod negativ şi de creşterea semnificativă a preţului petrolului.

Acţiunile UBS AG, cea mai mare bancă europeană după valoarea activelor, au scăzut cu 3,3%, la 23,08 franci elveţieni. Titlurile "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă din Germania, au coborât cu 3,1%, la 58,62 euro. "Lehman Brothers Holdings" Inc. şi-a modificat în scădere estimările privind profiturile băncilor. Totodată, analiştii de la "Lehman Brothers" şi "Goldman Sachs Group" Inc. susţin că băncile vor continua să raporteze deprecieri ale activelor. Potrivit acestora, UBS ar putea înregistra deprecieri de 5,5 miliarde de dolari în trimestrul al doilea, care îi vor aduce pierderi de 2,1 miliarde de dolari, iar "Deutsche Bank" ar putea consemna deprecieri de 3 miliarde de dolari, în principal din cauza crizei împrumuturilor ipotecare.

Acţiunile HBOS Plc, cel mai important creditor ipotecar din Marea Britanie, au pierdut 4,9%, înregistrând un curs de 282,25 pence.

Titlurile "Barclays" Plc, a patra bancă britanică, au coborât cu 2,4%, la 308,25 pence. Banca ar putea obţine 927 milioane de dolari de la "Sumitomo Mitsui Financial Group" Inc., al doilea grup bancar nipon, pentru refacerea capitalului.

Acţiunile "Fiat" SpA, cea mai mare companie auto din Italia, au coborât cu 6,5%, la 11,75 euro (cel mai mic preţ de după septembrie 2007). Directorul executiv al companiei, Sergio Marchionne, estimează că, luna aceasta, piaţa auto din Italia este "dezastruoasă".

Acţiunile companiei auto germane "Porsche" SE au scăzut cu 4,2%, la 106,89 euro.

Titlurile "Volkswagen" AG, cea mai mare companie auto din Europa, au scăzut cu 0,7%, la 182,46 euro. Compania germană a anunţat că vânzările de autoturisme marca VW au scăzut luna trecută din cauza creşterii puternice a preţului petrolului, care i-a descurajat pe cumpărători.

Indicele european Stoxx 600 a scăzut cu 1,7%, la 295,08 puncte. FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 1,5%, la 5.620,80, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 2,1%, la 6.578,44, CAC 40 al celei din Paris - cu 1,8%, la 4.509,27.

Şi bursele din SUA au încheiat în declin săptămâna trecută

Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA au scăzut, la rândul lor, vineri, în principal cele de pe segmentul de consum şi cel tehnologic. În primul caz, motivul a fost creşterea preţului petrolului, iar în cel de-al doilea, faptul că analiştii au estimat că cererea de electronice ar putea slăbi.

Acţiunile "Ford Motor" Co., al doilea producător auto din SUA, au scăzut cu 8,1%, la 5,81 dolari, după ce oficialii companiei au declarat că pierderile din industria de profil vor creşte.

Titlurile "General Motors" Corp., cel mai mare constructor auto din SUA, au coborât cu 6,8%, la 13,79 dolari (cel mai mic preţ din 1982 până în prezent). "Standard & Poor"s" a anunţat că ar putea reduce ratingul pentru credite în cazul celor două societăţi.

Acţiunile "SanDisk" Corp., cel mai mare producător american de memorii flash, au pierdut 9,7%, afişând un curs de 21,16 dolari.

Indicele Standard & Poor"s a scăzut cu 1,9%, la 1.317,93 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,8%, la 11.842,69, Nasdaq Composite - cu 2,3%, la 2.406,09.

Scăderi în sectorul materiilor prime

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au scăzut vineri, în principal titlurile producătorilor de materii prime, ca urmare a declinului de joi al cotaţiilor de pe pieţele pe care activează aceştia.

Acţiunile "Woodside Petroleum" Ltd., al doilea producător de petrol din Australia, au scăzut cu 3,9%, la 62,93 dolari australieni. Titlurile "Santos" Ltd., a treia societate petrolieră din Australia, au coborât cu 6,2%, la 20,40 dolari australieni (cel mai puternic declin de după 23 mai). Acţiunile "Inpex Holdings" Inc., cel mai mare explorator de ţiţei din Japonia, au pierdut 3,7%, încheind săptămâna cu un preţ de 1,29 milioane de yeni.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au scăzut cu 0,8%, la 44,65 dolari australieni. Titlurile "Sumitomo Metal Mining" Co., producător nipon de aur, zinc, argint şi plumb, au coborât cu 2,6%, la 1.654 yeni.

Acţiunile "Mitsubishi" Corp., cea mai mare casă de comerţ din Japonia, care realizează tranzacţii importante cu materii prime, au coborât cu 2,3%, la 3.460 yeni. Titlurile "Mitsui & Co.", a doua casă de comerţ din ţară, au scăzut cu 1,8%, la 2.425 yeni.

Acţiunile "Air China" Ltd., cel mai mare operator de transport aerian internaţional din China, au scăzut cu 5,1% pe piaţa din Hong Kong, la 4,49 dolari HK. Investitorii cred că societăţile aeriene vor avea pierderi mari din cauza preţului ridicat al combustibililor. Acţiunile "China Southern Airlines" Co., cea mai mare companie aeriană din China, au coborât cu 6,3%, la 3,44 dolari HK.

În schimb, titlurile "China Petroleum & Chemical" Corp. ("Sinopec"), cea mai mare rafinărie de ţiţei din China, au urcat cu 1,5% pe piaţa din Hong Kong, ajungând la 8,11 dolari HK. Investitorii au speculat că vor scădea pierderile companiilor din acest domeniu.

Titlurile "PetroChina" Co., rivalul "Sinopec", au crescut cu 1,6%, la 10,46 dolari HK. Acţiunile "Sinopec Shanghai Petrochemical" Co., divizie a celei mai mari rafinării asiatice, au câştigat 3%, afişând un curs de 3,14 dolari HK.

Indicele Nikkei 225 al pieţei din Toyko a scăzut cu 1,3%, la 13.942,08 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 0,2%, la 22.745,60, S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney - cu 1,5%, la 5.288,30.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb