Scădere uşoară pentru BET în şedinţa de la mijlocul săptămânii

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 1 iulie 2021

Scădere uşoară pentru BET în şedinţa de la mijlocul săptămânii

Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a scăzut uşor în şedinţa de ieri, cu 0,31%, după atingerea a noi maxime istorice în debutul acestei săptămâni, indicii BET-FI şi BET-BK fiind singurii cu creşteri în sesiunea de la mijlocul săptămânii. Valoarea schimburilor a fost de 32,33 milioane lei, sub cea din sesiunea anterioară, de 54,5 milioane de lei.

Peste Ocean, indicii de la New York au consolidat evoluţia cu volatilitate scăzută din ultimele zile în condiţiile atingerii de către indicii S&P 500 şi Nasdaq Composite a noi maxime istorice în perioada recentă.

Răzvan Stănuţ, din echipa casei de brokeraj TradeVille, ne-a transmis: "Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie negativă, similară cu cea în scădere înregistrată pe principalele burse europene. Indicele BET a pierdut 0,31% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,67% (ROTX) şi +0,34% (BET-FI). Valoarea totală zilnică a tranzacţiilor a fost de 6,56 milioane de euro, sub media zilnică de 15,97 milioane de euro înregistrată de la începutul anului. Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile COS Târgovişte S.A. (COS, +13,04%), pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai bună evoluţie a zilei a fost înregistrată de acţiunile MedLife S.A. (M, +2,77%). Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o acţiunile Ves S.A. (VESY) cu -3,85%, cu un volum ce depăşeşte media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o acţiunile Banca Transilvania S.A. (TLV, -1,45%).".

În piaţa "regular", topul valorii tranzacţiilor a fost condus de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), ce au cumulat transferuri de 5,93 milioane de lei, titlurile Fondului marcând o scădere marginală de 0,22%, până la 1,85 lei.

Acţiunile TLV au corectat la 2,725 lei, pe fondul unui rulaj de 5,28 milioane lei.

Pe poziţia a treia în topului rulajului, cu schimburi de aproape 1,46 milioane lei, s-au clasat titlurile TeraPlast (TRP), acţiunile producătorului de materiale de construcţii încheind ziua la preţul de 0,9770 lei.

Pe locul al patrulea în acest clasament se află acţiunile OMV Petrom (SNP), care au coborât cu 0,93% la 0,425% pe fondul unui rulaj de 1,42 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" a fost realizată o singură tranzacţie cu acţiunile SIF Oltenia (SIF5), în valoare de 0,48 milioane de lei, la preţul unitar de 1,95 lei, cu 0,51% sub referinţa din piaţa "regular".

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,09%, la 2.317,03 puncte, în timp ce indicele BET-NG, al companiilor energetice şi de utilităţi, a scăzut cu 0,22%, până la 784,66 puncte.

  Topul celor mai mari creşteri 

1. "Cos Târgovişte" (COS): +13,04%

2. "Promateris" (PPL): +11,22%

3. "Uztel" (UZT): +9,93%

4. "Mecanica Ceahlău" (MECF): +5,43%

5. "Zentiva" (SCD): +3,01%

   Topul celor mai mari scăderi

1. "Socep" (SOCP): -8,50%

2. "Condmag" (COMI): -5,00%

3. "VES Sighişoara" (VESY): -3,85%

4. "Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră" (EFO): -3,14%

5. "Rompetrol Rafinare" (RRC): -1,94%

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb