SCANDAL ÎN PARLAMENT Cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Teodorescu nu a avut voturi pentru aprobare

C.I.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 4 decembrie 2014

Cererea de încuviinţare a arestării preventive a lui Teodorescu nu a avut voturi pentru aprobare

PDL va cere conducerii Camerei reluarea votului în cazul ridicării imunităţii lui Cătălin Teodorescu

Tinel Gheorghe: "I-am cerut lui Teodorescu demisia din PDL, a spus că va demisiona"

Cătălin Teodorescu a fost pus sub control judiciar şi are interdicţie să părăsească ţara

Votul deputaţilor de respingere a încuviinţării arestării preventive, în cazul lui Cătălin Teodorescu (PDL) a stârnit ieri controverse. Cererea de încuviinţare a arestării deputatului PDL nu a întrunit numărul de voturi pentru aprobare, deşi surse parlamentare indicaseră mai devreme, după un rezultat neoficial, că solicitarea fusese aprobată.

Secretarul Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu a precizat că, potrivit procesului verbal, numărul deputaţilor prezenţi a fost de 292, 146 din voturile valabil exprimate fiind "pentru" şi 101 "împotrivă".

Dar, conform articolului 76 din Constituţie şi potrivit Regulamentului, hotărârea de încuviinţare se adoptă cu votul majorităţii celor prezenţi, iar acest număr de voturi nu a fost întrunit.

Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, Tinel Gheorghe, a anunţat că solicită Biroului Permanent al acestui for legislativ reluarea votului în cazul ridicării imunităţii deputatului Cătălin Teodorescu.

"Astăzi (miercuri, n.r.) vom depune o solicitare la Biroul Permanent de reluare a votului în cazul lui Cătălin Teodorescu. Cred că în Comisia Juridică şi în Biroul permanent va analiză cererea PDL", a spus Tinel Gheorghe, citat de Mediafax.

Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a susţinut, după vot, că reprezentanţii noului PNL "au practicat aceleaşi metode" şi că "s-a văzut aceeaşi faţă a demagogiei şi minciunii". El a arătat că, în opinia sa, sunt colegi din opoziţie care au fost prezenţi doar formal şi nu şi-au exercitat votul şi a cerut materialul filmat. "Vă rog să daţi dispoziţie aparatului tehnic al Camerei să ne pună la dispoziţie materialul filmat cu ocazia votului pentru a putea demonstra această opinie a mea", a susţinut Neacşu.

În replică, liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, a calificat intervenţia lui Neacşu drept "exemplu de demagogie politică" şi a spus că grupurile parlamentare ale PDL şi PNL au 106 parlamentari în Camera Deputaţilor şi nu la ele era decizia, ci la majoritatea parlamentară.

"Noi am anunţat public de la tribună cum vom vota, dumneavoastră v-aţi abţinut", a susţinut Tinel Gheorghe.

Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor a mai declarat ieri că a avut o discuţie cu deputatul Cătălin Teodorescu în care i-a solicitat să-şi dea demisia din PDL, acesta răspunzându-i că va demisiona.

El a arătat că i-a sugerat să-şi dea demisia şi din Parlament. "Demisia din Parlament...nu pot eu să-l forţez, să-i spun ce şi cum, e un act de voinţă unilateral, dar i-am sugerat şi acest lucru. Însă este problema domniei sale", a mai spus Tinel Gheorghe.

Tot ieri, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe toată durata urmăririi penale, începând de la data de 3 decembrie 2014, faţă de Cătălin Teodorescu, deputat în Parlamentul României, în dosarul fostului şef al DIICOT Alina Bica, privind despăgubirea acordată de ANRP pentru un teren supraevaluat din Capitală.

Deputatul este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Anchetatorii l-au chemat ieri pe Cătălin Teodorescu la DNA ca să-i aducă la cunoştinţă noile măsuri şi i-au atras atenţia că în timpul controlului judiciar trebuie să respecte mai multe obligaţii, altfel ar putea fi arestat preventiv sau arestat la domiciliu.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Cătălin Teodorescu trebuie să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu depăşească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar.

Inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În 24 noiembrie, deputatul Teodorescu a fost la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă că este acuzat de abuz în serviciu. Procurorii DNA susţin că, în 2011, pe când a fost membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, Cătălin Teodorescu a aprobat, alături de ceilalţi membri, o despăgubire de 377.282.300 de lei pentru un teren din Capitală supraevaluat cu 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro).

În acelaşi dosar au fost arestaţi Alina Bica, Lăcrămioara Alexandru, fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean, preşedintele comisiei care a aprobat despăgubirea, fostul vicepreşedinte al ANAF Dragoş Bogdan şi expertul evaluatorul Emil Nuţiu, iar Oana Vasilescu, fost vicepreşedinte al ANRP, este cercetată în libertate sub control judiciar, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu.

Şi ceilalţi foşti membri ai comisiei, respectiv deputatul PDL Florin Cătălin Teodorescu şi deputatul UDMR Marko Attila, pentru arestarea cărora procurorii au cerut aviz la Camera Deputaţilor, precum şi Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, în cazul căruia procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar, sunt acuzaţi tot de abuz în serviciu.

Omul de afaceri Gheorghe Stelian, beneficiar al despăgubirii pentru terenul supraevaluat, este cercetat sub control judiciar.

Anchetatorii susţin că, în 15 martie 2011, Crinuţa Dumitrean şi membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - Sergiu Ionuţ Diacomatu, Cătălin Florin Teodorescu, Remus Baciu, Marko Attila, Alina Bica, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan şi Lăcrămioara Alexandru - au aprobat în unanimitate raportul întocmit de societatea de evaluare desemnată, SC Business Evaluator SRL, reprezentată prin evaluator Emil Nuţiu, privind soluţionarea dosarului de despăgubire al lui Gheorghe Stelian, pentru un teren agricol de 13 hectare din zona Plumbuita, în Sectorul 2 al Capitalei, a cărui valoare a fost supraevaluată cu peste 61 de milioane de euro.

Procurorii susţin că activitatea Comisiei Centrale de Despăgubiri din care au făcut parte cele nouă persoane a fost "abuzivă, infracţională", întrucât prin intermediari s-a intervenit la aceştia pentru ca dosarul de despăgubire al lui Gheorghe Stelian să fie soluţionat favorabil acestuia, iar în acelaşi scop, evaluatorul ar fi primit până la 100.000 de lei pentru a supraevalua terenul.

Totodată, în documente ale anchetatorilor se arată că omul de afaceri Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, ar fi cerut 10 milioane de euro pentru a interveni "pe lângă factori de decizie din cadrul ANRP" în vederea soluţionării dosarului lui Gheorghe Stelian.

Anchetatorii prezintă în acest sens o declaraţie a unei persoane care afirmă că Gheorghe Stelian a cumpărat de la un anume Dino Sinigalia, în 2010, drepturi litigioase pentru terenul de 13 hectare din zona Plumbuita.

Anchetatorii susţin că Gheorghe Stelian ar fi împărţit cei 61 de milioane de euro cu oamenii de afaceri Valentin Vişoiu, Adrian Andrici, acţionar la CS Universitatea Craiova, şi Gabriel Gheorghe. Astfel, Gheorghe Stelian ar fi luat 46.288.238 de euro, Vişoiu - 7.035.812 euro, Andrici - 4.196.800 euro şi Gheorghe - 4.196.800,2 euro.

Valentin Vişoiu, acţionar la societăţile CNCD SA, Conarg SA, Conarg Real Estate SRL, este arestat la domiciliu, fiind cercetat şi în dosarul de corupţie al primarului Piteştiului Tudor Pendiuc, pentru dare de mită, spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu.

Omul de afaceri Gheorghe Stelian, zis Stelu, este cunoscut pentru mai multe afaceri cu imobiliare. De la el ar fi cumpărat Elena Udrea, în 2006, un teren în zona Floreasca din Bucureşti, pentru a construi locuinţe. Totodată, Udrea a mai cumpărat un teren pe malul lacului Griviţa, tot pentru un proiect imobiliar, după ce a făcut un credit de 3,3 milioane de euro la BRD. Proiectul neavând succes, Udrea a vândut terenul şi creditul lui Alexandru Faur, partener de afaceri al lui Stelian.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb