SCANDAL POLITIC LA ATENA Fostul şef al ATEbank a transferat în străinătate 8 milioane de euro

Ziarul BURSA #Internaţional / 7 august 2012

Fostul şef al ATEbank a transferat în străinătate 8 milioane de euro

Theodoros Pantalakis va fi audiat de către parlamentarii opoziţiei şi despre împrumuturile de peste 150 milioane euro acordate de ATEbank principalelor partide politice, aflate acum la putere

Un nou scandal politic a izbucnit la Atena după ce fostul director general al băncii de stat ATEbank a recunoscut că a transferat în străinătate 8 milioane euro din economiile personale ca să cumpere o proprietate în Londra, cu câteva luni înainte ca instituţia de credit să declare insolvenţa.

Theodoros Pantalakis, bancherul implicat în scandal, a negat vehement că ar fi comis vreo neregulă, subliniind, pentru site-ul elen de ştiri Realnews, că a declarat în 2011 tranzacţia şi a plătit impozitele aferente, potrivit Financial Times (FT).

"Sunt în vacanţă şi nu vreau să spun mai multe înainte de a mă reîn­toarce la Atena", a declarat Pantalakis pentru FT, de la vila sa de pe insula Paros.

O sursă apropiată discuţiilor a afirmat că bancherul va fi audiat în luna august de o comisie parlamentară privind cei trei ani ca şef al ATEbank.

Zeci de greci bogaţi, printre care politicieni, bancheri sau proprietari de companii de transporturi maritime, au cumpărat în ultimii trei ani proprietăţi de lux la Londra pentru a-şi proteja averile de criza tot mai profundă din Grecia, unde populaţia este afectată de măsuri dure de austeritate.

Guvernatorul băncii centrale, George Provopoulos, a declarat că instituţia a transmis autorităţilor fiscale datele acestor tranzacţii.

"Nimeni nu a sugerat că domnul Pantalakis ar fi trimis banii în străinătate prin metode ilegale. La mijloc este o chestiune de etică, din moment ce la acea dată era director general al unei mari bănci de stat, într-o perioadă de criză financiară şi economică", a comentat o sursă bancară, citată de Mediafax.

Pantalakis a demisionat în luna iulie de la şefia ATEbank, după ce Piraeus Bank a cumpărat activele performante ale instituţiei pentru 95 milioane euro, o primă tranzacţie spre consolidarea sectorului bancar elen.

Bancherul s-a opus cu îndârjire deciziei guvernului de a privatiza banca, solicitând revigorarea ATEbank printr-o injecţie de capital de 4,6 miliarde euro de la Fondul Elen de Stabilizare Financiară, vehicul de recapitalizare bancară finanţat prin acordul de 130 miliarde euro convenit de Atena cu FMI, UE şi Banca Centrală Europeană.

Pantalakis va fi întrebat, la audieri, de către parlamentarii opoziţiei, şi despre împrumuturile de peste 150 milioane euro acordate de ATEbank principalelor partide politice, aflate acum la putere. Împrumuturile au avut garanţii colaterale insuficiente şi au rămas neplătite cât timp banca a fost sub conducerea sa, potrivit analiştilor. Tot analiştii subliniază împrumuturile de 130 milioane euro luate de fondul de pensii al ATEbank în timpul mandatului lui Pantalakis, sume utilizate pentru plata obligaţiilor către foşti angajaţi în contextul pierderilor tot mai ridicate ale instituţiei de credit.

El este acuzat şi că nu a reuşit să privatizeze companiile controlate de stat prin ATEbank, care au atras interesul câtorva companii importante din Grecia şi din Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb