Campania electorală pentru alegerile europarlamentare este sabotată din toate direcţiile. Partidele se concentrează mai mult pe ce va fi după 25 mai, decât pe scoaterea în lumina reflectoarelor a candidaţilor pentru Parlamentul European, mass-media nu pare foarte interesată de subiect, alegătorii au aceeaşi atitudine şi mai nou şi natura pare să aibă "un dinte" împotriva acestei campanii. Nenumărate bannere au fost smulse de vânt în ultimele ore în timpul furtunilor care au "măturat" o bună parte din ţară.
Scandalul dintre PNL şi PSD legat de afişele şi bannerele care conţin acronimul USL în mesaje e în plină desfăşurare. Dacă părţile nu reuşesc să ajungă la un punct comun în această dispută, situaţia a fost rezolvată parţial pe cale naturală. Cu câteva ore înainte ca furtuna să smulgă un număr consistent de banere, coordonatorul PNL Bucureşti, Eugen Nicolăescu i-a solicitat prefectului Capitalei să dispună de îndată înlăturarea materialelor electorale ale PSD care conţin sloganuri legate de USL: "Toate instanţele au dat aceeaşi soluţie, respectiv să nu mai existe afişe cu USL pe care le-a pus PSD şi acest lucru, din păcate, în continuare nu se realizează. Drept pentru care public îi solicit prefectului Capitalei, astăzi, să scoată toate afişele cu USL din Bucureşti. În caz contrar, îi cer premierului Victor Ponta demiterea prefectului Capitalei. În acest caz vorbim de nerespectarea legii, nu dacă îi place sau nu cuiva". Conform purtătorului de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, la nivelul BEC au fost emise până în acest moment 23 de decizii prin care se interzicea PSD să mai folosească acronimul USL pe materialele sale electorale, solicitându-se autorităţilor locale ca acestea să fie înlăturate în Vaslui, Olt, Timiş, Botoşani, Arad, Argeş, Neamţ, Ilfov, Dâmboviţa, Hunedoara, Vâlcea, Mehedinţi, Iaşi, Braşov, Caraş-Severin, Alba, Bacău, Gorj, Călăraşi, Galaţi, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. Fără nicio legătură cu politica, în ultimele două zile în majoritatea judeţelor enumerate mai sus au avut loc fenomene naturale extreme.