SCEB a organizat evenimentul "Business Resilience Through Strategic Development"

F.D.
Miscellanea / 2 octombrie 2023

SCEB a organizat evenimentul "Business Resilience Through Strategic Development"

Supreme Council of European Business (SCEB) în parteneriat cu British Romanian Chamber of Commerce (BRCC) a organizat evenimentul "Business Resilience Through Strategic Development. Black Sea and New Silk Road" un eveniment dedicat mediului de afaceri din Dobrogea, conform unui comunicat de presă al organizatorului.

Potrivit sursei citate, scopul conferinţei a fost acela de a dezbate, alături de speakers şi participanţi, care sunt cele mai potrivite strategii de business resilience şi de dezvoltare multilaterală a unei companii în acest moment, în contextul Mării Negre şi a noului Drum al Mătăsii. La nivel internaţional, lumea se confruntă cu un grad de perturbare şi de risc nemaiîntâlnit de generaţii. Unele companii dispar din peisajul economic, în timp ce altele inovează, se dezvoltă şi chiar prosperă.

Mehmet Sumeroglu, SCEB Chairman a declarat: "Creşterea nivelului de agilitate a unei afaceri va atrage după sine multiple beneficii, cum ar fi o orientare sporită asupra clienţilor, viteză mai mare de a ajunge pe piaţă, angajaţi mai implicaţi şi productivitate crescută. Peisajul economic actual foarte competitiv, inovaţia tehnologică şi un val în creştere de provocări îi motivează şi mai mult pe lideri să aplice principiile de rezilienţă şi agilitate cu mai mare determinare. Acest lucru nu face decât ca modelele organizaţionale tradiţionale să se transforme, iar managerii şi antreprenorii să se pregătească pentru următoarea etapă de dezvoltare a companiilor, fie că sunt naţionale sau internaţionale."

Mădălina Cîinaru - Director al British Romanian Chamber of Commerce a declarat: "Într-un peisaj economic competitiv, inovaţia şi adaptabilitatea devin pilonii de bază ai succesului. Este important să punem în lumină importanţa dezvoltării strategice şi a rezilienţei în sectorul privat, în special în contextul Mării Negre şi Noului Drum al Mătăsii. Mai mult, este un pas esenţial către o viitoare etapă de dezvoltare a afacerilor, fie ele la nivel naţional şi internaţional. Contextul ne-a inspirat să explorăm şi să adoptăm noi abordări pentru a prospera în această perioadă, dar şi să transmitem un mesaj pozitiv membrilor noştri."

Din panelul conferinţei au făcut parte: Ruxandra SERESCU - Director General, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, Diana COJOCARU-BELTEU - Public Relations Specialist, Constanta Chamber of Commerce, Industry, Navigation and Agriculture, Bogdan CAZAN - Eastern Romanian Business Support Network Coordinator (part of Enterprise Europe Network), Head of Office - Constanta Chamber of Commerce, Industry, Navigation and Agriculture, Adrian MANEA - ICT Business Development Manager, Orange şi Daniel GEORGESCU - Manager ACN. Ca în cazul celorlalte conferinţe naţionale, panelul a fost moderat de către Alexandru Debrezeni - Preşedinte al SCEB Grand Council of Romania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb