Producătorul german de componente auto "Schaeffler" AG a redus semnificativ valoarea ofertei sale publice iniţiale, pe fondul volatilităţii pieţelor şi al scandalului emisiilor de la "Volkswagen" AG (VW), transmite Bloomberg, conform Agerpres.
"Volkswagen" este cel mai mare client al "Schaeffler".
"Schaeffler", una dintre cele mai mari companii industriale de familie din Europa, a stabilit un preţ pe acţiune de 12 - 14 euro pentru vânzarea a 11% din titluri. Compania vrea să obţină astfel aproximativ 975 milioane de euro, iar banii vor fi folosiţi pentru îmbunătăţirea bilanţului şi achitarea datoriei.
Iniţial, compania germană intenţiona să listeze aproximativ 25% dintre acţiuni la Bursa din Frankfurt (166 milioane de acţiuni), pentru a obţine în jur de trei miliarde de euro, dar scandalul emisiilor de la "Volkswagen" a afectat industria auto.
"Schaeffler" va plasa 75 milioane de acţiuni, din care 66 milioane vor fi titluri nou emise şi 9 milioane de la vehiculul de investiţii "Schaeffler Verwaltungs" GmbH. Titlurile "Schaeffler" ar urma să fie tranzacţionate de vineri, la Bursa de la Frankfurt, sub simbolul SHA.