Preşedintele Conferinţei internaţionale privind schimbările climatice (COP21), ministrul francez de externe, Laurent Fabius, a anunţat vineri că va prezenta sâmbătă, la ora locală 09.00 (08.00 GMT), reprezentanţilor celor 195 de ţări participante un nou proiect de acord despre care s-a declarat sigur că "va fi aprobat", transmite AFP.
"În urma consultărilor pe care le voi avea, voi putea mâine dimineaţă la ora 09.00 să prezint tuturor părţilor un text care, sunt sigur, va fi aprobat şi va fi un mare pas înainte pentru întreaga omenire", a declarat el presei, alături de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon.
"Suntem aproape la capătul drumului, eu sunt optimist", a afirmat el.
Ministrul francez îşi anunţase intenţia de a încheia acordul de la Paris joi pentru o adoptare oficială vineri la ora 18.00 (17.00 GMT). Dar ultima versiune a proiectului de acord, prezentată joi seara, a fost obiectul unor negocieri intense pe tot parcursul nopţii, în care mai multe ţări s-au blocat în poziţiile lor.
"Am muncit din greu în ultimele zile şi în această dimineaţă, am terminat treaba colectivă la 06.00 dimineaţa", a mai spus Laurent Fabius la jumătatea zilei, precizând urmează să reia consultările "cu toate grupurile ".
COP21 are ca obiectiv ajungerea la un acord care să permită limitarea încălzirii globale la 2 grade Celsius în raport cu epoca preindustrială, în caz contrar existând riscul unor schimbări climatice cu efecte ireversibile.