SCHIMBĂRI LA VÂRFUL MINISTERULUI DE INTERNE: Fătuloiu şi Tobă, demişi de ministrul Igaş

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 24 noiembrie 2010

Premierul Emil Boc a semnat ieri, la propunerea ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, deciziile de eliberare din funcţii a inspectorului general al Poliţiei Române Petru Tobă şi a secretarului de stat pentru Ordine şi Siguranţă Publică din MAI Dan Valentin Fătuloiu.

Chestorul de poliţie Petre Tobă va fi înlocuit de Liviu Popa fost şef al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), iar în locul lui Valentin Fătuloiu a fost desemnat Ioan Dascălu, ataşat de interne în Marea Britanie şi Irlanda de Nord.

Cei doi au fost eliberaţi din funcţie şi puşi la dispoziţia MAI. "În urma analizei evenimentelor din ultimele zile de la Piatra Neamţ s-au făcut verificările iar, în urma acestora, am solicitat astăzi (n.r. - marţi) primului ministru eliberarea din funcţie a secretarului de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor şef Dan Valentin Fătuloiu, şi a inspectorului general al IGPR, ches-tor principal Petru Tobă", a declarat Traian Igaş, citat de Agerpres.

Ministrul a mai precizat că Fătuloiu va trebui, în perioada următoare, să spună public şi să ajute la a-i prinde şi trage la răspundere pe cei care au dat dovadă de puţin profesionalism şi anume de scurgerea informaţiilor din interiorul MAI.

La Inspectoratul Judeţean de Poliţie Piatra Neamţ, a fost împuternicit la comandă comisarul şef Manole Dorel, în locul lui Aurelian Şoric, care a solicitat eliberarea din funcţie. "Aştept ca şi acei şefi de post care au apărut vehement în cazul Şoric, să se ţină de cuvânt şi să-şi dea demisia", a spus ministrul Igaş.

Blaga: "Schimbările la conducerea ministerului erau necesare"

Schimbările de la vârful Ministerului Administraţiei şi Internelor erau necesare, iar poliţiştii care au fost numiţi pe funcţii de răspundere "sunt profesionişti desăvârşiţi", a apreciat fostul ministru de Interne, senatorul PDL Vasile Blaga.

Vasile Blaga a subliniat că îi cunoaşte pe noii numiţi în funcţie şi a precizat că a lucrat cu amândoi. Blaga a menţionat că el a fost cel care l-a numit, în 2005, pe Ioan Dascălu în funcţia de şef al Inspectoratului Poliţiei Judeţene Arad "unde s-a descurcat foarte bine", iar în privinţa lui Liviu Popa, a precizat că peste 80% din cazurile de corupţie pe care Parchetul General le-a rezolvat au fost instrumentate de Direcţia Generală Anticorupţie, pe care a condus-o acesta.

În ceea ce-l priveşte pe Valentin Fătuloiu, fostul ministru a precizat: "Cred că domnul Fătuloiu este dator să facă nişte precizări pentru că şi-a exprimat nemulţumirile (...) în calitate oficială de secretar de stat. Cred că ar trebui să le explice public".

Blaga a spus că a apreciat poziţia succesorului său, Traian Igaş, privind solicitarea demisiilor tuturor poliţiştilor nemţeni care s-au solidarizat cu şeful IPJ Neamţ, Aurelian Şoric. "Până la urmă, dacă te solidarizezi cu un inspector care nu consideră cămătăria o infracţiune, atunci ai o problemă", a încheiat fostul ministru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb