Acţiunile societăţilor listate la bursele europene au înregistrat, ieri, cea mai mare creştere din ultima lună, ca urmare a faptului că "Schneider Electric" SA şi "Lonza Group" AG au lansat previziuni peste aşteptări privind câştigurile lor.
Acţiunile "Schneider Electric", cel mai mare producător mondial de întrerupătoare automate, au crescut cu 2,7%, la 94,95 euro (cel mai mare câştig din ultimele trei luni). Compania şi-a modificat în creştere previziunile pentru câştigurile sale pe întregul an, după ce a anunţat că vânzările din trimestrul al treilea au crescut cu 28%, la 4,47 miliarde de euro (6,34 miliarde de dolari).
Acţiunile "Lonza Group", cel mai mare producător de ingrediente pentru medicamente, au urcat cu 4,4%, la 136,9 franci elveţieni. Oficialii companiei estimează că, în acest an, câştigurile vor depăşi ţinta stabilită.
Titlurile "ArcelorMittal", cel mai mare producător mondial de oţel, au urcat cu 2,6%, la 54,37 euro. "HSBC Holdings" Plc şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru acţiunile companiei: "overweight", de la "underweight", iar estimarea de preţ de la 53 de dolari/acţiune, la 95 de dolari/titlu.
Acţiunile "Umbro" Plc din Marea Britanie au urcat cu 14%, la 188,75 pence, după ce "Nike" Inc. a anunţat că preia această companie în schimbul sumei de 580 milioane de dolari.
Titlurile "Porsche" AG au câştigat 4,6%, ajungând la 1.716,28 euro. Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că "Legea Volkswagen" este ilegală, astfel că "Porsche" are acum cale liberă pentru preluarea celui mai mare producător european de autoturisme. Titlurile "Volkswagen" au scăzut cu 3,6%, la 173,96 euro.
Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au crescut cu 2,7%, la 1.812 pence, ca urmare a ascensiunii preţului cuprului. Titlurile "Antofagasta" Plc, numărul doi mondial, au urcat cu 3,9%, la 811 pence. Acţiunile "Xstrata" Plc, al patrulea producător mondial de cupru, au urcat cu 2,3%, la 3,335 pence.
Ieri au crescut toate cele 18 burse din vestul Europei. Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a urcat cu 1,3%, la 6539,6 puncte, CAC 40 al pieţei din Paris - cu 0,9%, la 5709,51, iar DAX al celei din Frankfurt - cu 0,8%, la 7853,59 puncte.
Rezultatele "Apple" şi "American Express", stimul pentru pieţele din SUA
Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA au urcat ieri, în deschidere, în baza profiturilor raportate de "Apple" Inc. şi "American Express" Co.
Titlurile "Apple" au urcat cu 7,5%, la 187,37 dolari. În ultimul trimestru fiscal, compania a obţinut un câştig de 1,01 dolari/acţiune, de la 62 de cenţi anul trecut.
Titlurile "American Express", a treia reţea de credit-carduri din SUA, au crescut cu 1,79 dolari, la 58,66 dolari. Compania a realizat un profit net de 90 cenţi/acţiune în trimestrul al treilea, faţă de 79 de cenţi/acţiune anul trecut. Analiştii aşteptau 85 de cenţi/titlu.
Indicele Standard & Poor"s 500 a crescut cu 0,6% la ora 9:36 a.m., pe piaţa din New York, ajungând la 1.515,56 puncte. Dow Jones Industrial Average a urcat cu 0,5%, la 13.638,02, iar Nasdaq Composite - cu 0,9%, la 2.777,42.
Cresc şi acţiunile tranzacţionate în Asia
Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au urmat un curs ascendent ieri, după ce "China Mobile" Ltd. a raportat o creştere a profiturilor sale, iar "Citic Securities" Co. a decis să cumpere o cotă din "Bear Stearns" Cos din SUA. "Citic", cea mai mare societate de valori mobiliare din Asia, va plăti un miliard de dolari pentru 6% din "Bear Stearns", iar societatea americană de brokeraj va investi aceeaşi sumă în "Citic", potrivit anunţului comun făcut, luni, de cele două companii.
Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă din Japonia, au crescut cu 1,9%, la 1.046 yeni. Acţiunile "Mizuho Financial Group" Inc., numărul doi nipon, au câştigat 0,7%, stabilind un curs de 621.000 yeni.
Titlurile "National Australia Bank" Ltd., cea mai mare bancă din Australia, au urcat cu 1,7%, la 41,25 dolari australieni. Acţiunile "Commonwealth Bank of Australia", a doua din ţară, au urcat cu 0,8%, la 59,01 dolari australieni.
Acţiunile "China Mobile" au urcat cu 5,3% pe piaţa din Hong Kong, la recordul de 149,70 dolari HK. Compania şi-a majorat cu 38% profitul net în trimestrul al treilea, la 22 miliarde de yuani (2,9 miliarde de dolari), ca urmare a sporirii numărului de utilizatori.
Tilturile oţelăriei sud-coreene "Posco" au crescut cu 3,1%, la 602.000 woni. Analistul James Ha de la "Seoul Securities" şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru acţiunile "Posco": "cumpără", de la "păstrează".
Acţiunile "Hon Hai Precision Industry" Co., companie care livrează handset-uri către "Apple" Inc., au câştigat 3%, încheind ziua cu un preţ de 243 dolari taiwanezi. Titlurile "Asustek Computer" Inc., companie care produce computere pentru "Apple", au urcat cu 3,5%, la 99 dolari taiwanezi. În cele două cazuri, ascensiunea a fost determinată de faptul că "Apple" a anunţat, luni, un profit net de 904 milioane de dolari pentru ultimul trimestru fiscal, faţă de 542 milioane anul trecut.
Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 0,1%, la 16.450,58 puncte, iar Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 3,5%, la 29.376,86. CSI 300 al pieţei din Shanghai a urcat cu 1,2%, la 5540,09, iar S&P/ASX 200 al celei australiene - cu 1,3%, la 6660,90 puncte. Kospi al Bursei din Seul a urcat cu 2,3%, la 1947,98.
Ieri au crescut toate bursele din regiune, cu excepţia celor din Noua Zeelandă (-1%) şi Pakistan (-0,5%). Bursa din Thailanda a fost închisă.