Scholz spune că regimul lui Putin l-a omorât pe Navalnîi

F.D.
Internaţional / 26 februarie

Scholz spune că regimul lui Putin l-a omorât pe Navalnîi

Cancelarul german Olaf Scholz l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru moartea politicianului de opoziţie Aleksei Navalnîi, relatează DPA.

"La fel ca toţi ceilalţi, presupun la rândul meu că regimul a fost cel care l-a ucis", a declarat Scholz luni, la Berlin, la conferinţa redactorilor-şefi ai DPA.

"Rusia este o dictatură", iar "moartea lui este acum consecinţa unei dictaturi", a adăugat cancelarul.

Navalnîi a murit pe 16 februarie în lagărul de prizonieri cu numele neoficial 'Lupul polar' din regiunea arctică siberiană Iamal, au declarat autorităţile ruse.

Circumstanţele morţii sale rămân neclare.

Principalul disident al Rusiei, slăbit de un atac cu otravă şi de izolarea repetată în lagăr, s-ar fi prăbuşit în timp ce se antrena în curtea îngheţată a închisorii şi a murit în ciuda încercărilor de a-l resuscita.

Potrivit echipei lui Navalnîi, certificatul de deces menţionează cauze "naturale".

Este dificil de spus dacă moartea lui Navalnîi va slăbi sau va întări opoziţia, a spus Scholz.

"În orice caz, este clar că toţi cei care se opun au nevoie de mult curaj", a adăugat el.

Scholz a mai spus că situaţia este acum chiar mai periculoasă decât în timpul ultimei sale vizite la Moscova.

"În acelaşi timp, putem vedea că preşedintele rus şi toţi cei care îl susţin politic se tem foarte mult", a precizat el, menţionând că acest lucru poate fi văzut prin faptul că singurul candidat prezidenţial susţinut de opoziţie a fost exclus de pe buletinul de vot.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Cancelarul stie mai bine ca orisicine .Europa are acum uriasa sansa de a se decupla pe vesnicie de Rusia si de a se decupla si de SUA daca aceasta decide sa il aleaga pe Trump .O astfel de ocazie este unica .

    1. Cancelarul nu stie, ci doar PRESUPUNE. Tu stii a citi? Scrie in text, negru pe alb.

      Nu ne referim la acelasi lucru Pista

    Suveranistii europeni ii vor invinge si pe suveranistii nationali si pe dictatorii Rusiei indiferent care va fi numele lor in viitor si pe semidictatorul din SUA care nu va cistiga alegerile .

    Regretabil ce s-a intamplat cu Navalnîi!

    Dar despre Gonzalo Lira nimic, nimic? Tinut sa moara in Ucraina in inchisoare, bolnav grav fara a i se acorda accesul la medicatie. 

    Cand e in interesul vostru nu mai conteaza abuzurile. Sunteti la fel, doar ca mai perversi si mai mincinosi. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb