SCRISOAREA UNUI MIC ACŢIONAR AL BĂNCII COMERCIALE ROMÂNE: "Micii acţionari BCR - ignoraţi cu desăvârşire"

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 6 august 2018

"Micii acţionari BCR - ignoraţi cu desăvârşire"

Unul dintre micii acţionari ai Băncii Comerciale Române (BCR) ne-a transmis o scrisoa­re la redacţie, declarându-se nemulţumit de politica băncii de acordare a dividendelor. Ziarul BURSA a solicitat răspunsul BCR la sesizarea acţionarului. Publicăm mai jos, atât scrisoarea primită la redacţie, cât şi răspunsul BCR, în integralitatea lor.

Scrisoarea acţionarului

"Luna iunie 2018 va rămâne în memoria acţionarilor minoritari persoane fizice ai BCR ca o lună neagră, de tristă amintire. Este luna în care au aflat că banca le dă un dividend de 0,01 lei pe acţiune, adică mai nimic, deşi pentru anul 2017 BCR a obţinut un profit consistent.

Este luna în care, în sânul băncii, acţionarul majoritar - Erste Group - nu i-a avut în vedere şi pe actionarii minoritari, angajaţii actuali şi foşti angajaţi BCR făcând o ofertă de preluare de acţiuni doar către acţionarul SIF Oltenia, atitudine discriminatorie incalificabilă a băncii.

Angajaţi ai BCR au cumpărat în anul 2004, cu banii lor, dar la cererea băncii şi conform contractului de privatizare a acesteia, acţiuni BCR care urmau să fie listate la bursă. Listarea ar fi putut fi profitabilă pentru acţionari, dar ea a fost amânată de bancă pentru anul 2009, apoi 2011 şi nerealizată nici în prezent.

Între 2012 şi martie 2015, banca a făcut angajaţilor săi cinci oferte de cumpărare de acţiuni, toate de valori mici şi permanent în descreştere, respectiv de la 1,09 lei/acţiune la 0,58 lei/acţiune, iar din martie 2015 a sistat orice ofertă.

De mai mult de trei ani, acţionarii minoritari, actuali şi foşti angajaţi, au aşteptat noi oferte, fără nici un rezultat.

De mai bine de zece ani, începând cu 2008, au aşteptat să primească dividende, fără rezultat.

Prin luna martie-aprilie 2018, BCR a anunţat cu surle şi trâmbiţe că în luna iunie 2018 va acorda în sfârşit dividende.

Şocul cel mare pentru acţionarii actuali şi foşti angajaţi a venit când s-a anunţat cât va plăti banca, respectiv 0,014 lei pe acţiune, adică mai nimic.

La data de 25.06.2018, s-a scris în presă despre faptul că banca a ajuns la un acord de preluare a acţiunilor sale deţinute cu SIF Oltenia, suma achitată de Erste fiind de 140 milioane de euro. Aşa cum arată şeful Erste Group, Andreas Treichl, "tranzacţia a fost aşteptată cu interes de ambele părţi" şi a fost un succes.

Este de neacceptat însă atitudinea arogantă manifestată de Erste faţă de actionarii minoritari, angajaţi şi foşti angajaţi ai BCR, care sunt trataţi cu indiferenţă şi cărora banca nu le-a făcut nici în iunie 2018 vreo ofertă de cumpărare a acţiunilor deţinute.

Pentru aceştia nu se poate face nimic, reprezentanţii băncii declarând "'că evaluează când şi în ce condiţii vor face oferte şi pentru acţionarii minoritari, momentan neavând un plan concret în acest sens''.

Nu este corect, nu este moral să nu se facă o ofertă de preluare acţiuni şi salariaţilor băncii (foşţi şi actuali) care aşteaptă din martie 2015 această oportunitate, dată de la care s-au sistat ofertele către angajaţi.

Este cunoscut faptul că activitatea Erste Group înfloreşte an de an. Astfel, conform datelor oficiale, mama de la Viena a băncii a obţinut în 2017 un profit record de 1,31 miliarde euro şi a anunţat că va acorda dividende acţionarilor săi de 1,20 euro/acţiune.

BCR, una din fiice, a obţinut şi ea un profit semnificativ în 2017 şi ocupă în Europa a treia poziţie în grup mândrindu-se cu aceasta şi lăudându-se că va acorda dividende acţionarilor săi. Numai că diferenţa faţă de mamă şi de alte bănci din grup este enormă. Pentru anul 2017, BCR a acordat un dividend de 0,0140354471 lei/acţiune. Adică nimic, o ruşine, o bătaie de joc!

Să mai amintesc şi că o acţiune Erste s-a tranzacţionat la Viena cu 35,47-36,5 euro la începutul lunii iunie, iar în martie-aprilie cotaţiile au fost de peste 40 euro/acţiune, în timp ce acţiunile BCR nu au nici o valoare în ţară, la bursă şi nici chiar în banca, deşi aceasta este pe primul loc la active, număr de clienţi etc.

Ce se întâmplă cu conducerea băncii, de ce nu-i pasă de angajaţii săi, de unde aroganţa cu care îi tratează?

Nu pot să nu amintesc aici declaraţiile pe care domnul Sergiu Manea, preşedintele executiv al BCR şi preşedinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România, le face des în presă. Cu diverse ocazii declara că vrea să pună în practică dorinţa de a "reconstrui pe baze noi relaţia cu clienţii în care reputaţia este superimportantă", "să consolideze un sector financiar cât mai responsabil în relaţia cu clienţii, angajaţii, acţionarii".

Mă întreb cum înţelege dumnealui şi cum aplică această responsabilitate în relaţia cu clienţii, angajaţii şi acţionarii?

Domnul Manea în mod sigur nu poate fi mulţumit de rezultatele responsabilităţii sale, având în vedere cum sunt trataţi acţionarii minoritari ai băncii pentru care în iunie 2018 nu s-a făcut nici o ofertă de preluare acţiuni şi nici nu se poate lăuda cu dividendul de 0,014 lei pe o acţiune dat salariaţilor care au lucrat/lucrează pentru profitul băncii.

Eu sunt şi client şi acţionar al băncii, dar nu văd în nici un fel această responsabilitate cu care domnul Manea consolidează sectorul financiar, inclusiv cel bancar şi, desigur, BCR.

Domnul Manea se referă des la încrederea pe care trebuie să o trezească banca în client. De fapt, mai toate sloganurile băncii se referă la această încredere. Cum să ai însă încredere în bancă dacă oamenii care ar trebui să-ţi inspire cea mai mare încredere, preşedinţi de bancă, te tratează ca şi cum nu ai exista?

Ce responsabilitate au domnul Manea şi domnul Treichl faţă de angajaţii BCR, ca acţionari, dacă:

- după ce au ajutat la privatizarea băncii cumpărând cu banii lor acţiuni, sunt obligaţi să suporte prejudicii timp de 9 ani deoarece din anul 2008 nu au mai primit dividende;

- nu-şi pot valorifica acţiunile nici către bancă, aceasta sistându-şi din martie 2015 infimele oferte de cumpărare, şi nici la bursă, banca neasigurând listarea la bursă a acţiunilor sale conform clauzelor din contractul de privatizare, cu amânare în 2009, apoi în 2011?

BCR îşi ţine acţionarii minoritari în stare de neputinţă şi nemulţumire, în mână cu un număr de acţiuni la cea mai mare bancă din ţară, acţiuni cu care însă nu au ce face deoarece se dovedesc a fi fără valoare.

Clara Popes­cu"

Răspunsul BCR

"Dorim să precizăm că nu BCR stabileşte termenii şi modul de derulare a unei oferte de cumpărare acţiuni de către acţionarul majoritar de la acţionarii minoritari. BCR este doar obiectul tranzacţiei. După încheierea privatizării BCR, Erste Group Bank AG a derulat în mod voluntar oferte de cumpărare a acţiunilor BCR de la angajaţii/foştii angajaţi ai BCR. Preţul oferit a fost mai avantajos decât cel oferit celor patru Societăţi de Investiţii Financiare (SIF) în anul 2011 sau decât cel oferit SIF Oltenia în 2018. Rata de acceptare a ofertei a fost ridicată, demonstrând caracterul corect şi atractiv al ofertei.

Detalii complete pot fi oferite de către Erste Group Bank AG, acţionarul majoritar care a derulat oferta de cumpărare de acţiuni BCR".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Cu toata simpatia pentru initiatorul petitiei, totusi nu inteleg supararea domniei sale. Hotararea Adunarii Generale prin care s-au acordat dividende este Nula si prin urmare neimplementabila deoarece actionarul indreptatit sa le obtina este o Firma stersa din registrul comertului austriac in primavera anului 2015. Desi am comunicat aceste inadvertente si altele colaterale, atat conducerea BCR cat si ERSTE nu au modificat corespunzator. Uluitor este faptul ca PwC in calitate de auditor a clacat in a observa aceasta problema

    1. Wow.

    Este mai avantajos sa ramai actionar la BCR . Anul acesta , trecand la impozitul pe dividende , foarte avantajos de 5% , va determina societatile cu posibilitati , sa acorde repartizari consistente pentru dividende din profitul obtinut la sfarsitul anului .

    Si Sif Oltenia ar trebui sa se retraga din tranzactia de 140 milioane de EUR , prin care BCR este evaluata la suma redicola de 2 miliarde EUR . Ca ramane minoritar in BCR , nu este nici o problema ,va beneficia de dividende ca si ERSTE . 

    De exemplu si BERD-ul este actionar minoritar la TLV , la Electrica si la alte societati . 

    Se incearca sa se creeze impresia ca tranzactia de 140 mil. intre SIF5 si Erste , a fost incheiata . Este ilegala , incheierea unei asemenea tranzactii de o asemenea valoare , fara aprobarea Adunarii Generale a Actionarilor si a Bancii Centrale Europene .  

    Valoarea actuala a BCR , in acest moment ,este mai apropiata de suma de 6 miliarde de EUR , valoare la care a achizitionat Erste pachetul majoritar de peste 60% din banca , o achizitie facuta in mod transparent , cu ofertele depuse in plic , in urma careia a castigat Erste in fata portughezilor de la Millenium .

    1. a actiunilor BCR datorita componentei actuale a capitalului propriu , care prin aplicarea ajustarii la inflatie diminueaza evidentierea aportului celorlalti asociati. Imediat cum institutul va fi preluat 100 procent se va face micsorare de capital si suma respectiva va fi insumata la rezultatul reportat. Astfel asemanator fuziunii dintre cele2 SRLuri austriece care au contribuit la marirea cu. 5 miliarde a rezultatului reportat ERSTE si BCR va documenta un rezultat fantastic a carui evidenta contabila este asemanatoare unui truc marca Copperfield

    CEO al Esrte semmatarul acordulyi de atunci de la privatizare a promis in presa ca actiunile vor fi hirtii cu mica valoare

    Ceea ce s a si demonstrat. 

    Putem sa i dam in judecata pt ca nu su respectat listarea la bursa 

    Propun un grup  

    Numai sa cistige vor sa mai si plateasca

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb