Se rupe gheaţa cu George Simion?

Copreşedintele AUR a declanşat probabil cel mai periculos joc din cariera lui politică. La capătul acestuia, încearcă să dea simultan trei lovituri. Care nu sunt doar de imagine. În plan intern. În plan exern. Şi în raporturile de putere din interiorul partidului. Este ceea ce în patinajul artistic se cheamă un salt de triplu axel. Va reuşi sau se va prăbuşi pe gheaţă? A treia cale nu există.

AUR este un partid în plină ascensiune. Este de fapt cea mai spectaculoasă ascensiune pe care a avut-o până în prezent un partid politic. Mai spectaculoasă chiar decât evoluţia de la un moment dat a PRM, care însă a beneficiat şi de un aport extrem de puternic al miilor de rezervişti, care au părăsit structurile Securităţii şi ale Armatei, înrolându-se în armata politică a lui Corneliu Vadim Tudor. Evoluţia AUR este mai spectaculoasă şi decât ascensiunea până la un punct a USR, cuplat ulterior cu PLUS, dar care a beneficiat la rândul său de susţinerea nu numai a rezerviştilor, ci şi a cadrelor active din serviciile secrete. Şi fireşte putem lua în calcul în această competiţie a partidelor surpriză din România şi PPDD, căruia desigur existenţa unei televiziuni extrem de populare, fondată de Dan Diaconescu, i-a conferit propulsia electorală necesară. De ce am făcut această enumerare? Din două motive. În primul rând, pentru a sublinia faptul că toate aceste partide s-au născut şi s-au afirmat în condiţiile existenţei unui electorat care, în raport cu propriile speranţe, se mişca într-un vid politic. Cele trei partide deci, fiecare în parte, au avut o oportunitate, un spaţiu de manevră, care le-a permis o afirmare rapidă. Singurul dintre cele trei partide însă, care s-a născut şi a evoluat contrar a ceea ce numim interesul şi suveranitatea naţională, a fost USR. Şi tocmai de aceea, în ciuda susţinerii de care a beneficiat, asistăm astăzi la disoluţia rapidă a aceste formaţiuni. Celelalte s-au dovedit mai rezistente. Ar fi rezistat şi partidul lui Dan Diaconescu, dacă acesta nu ar fi avut nesăbuinţa de a-l contracandida ostentativ pe Victor Ponta la Gorj, fieful acestuia din urmă, de pe vremea când liderul PSD era pe cai mari. Nereuşind să intre în Parlament, Dan Diaconescu a pierdut cu desăvârşire şi într-un termen record orice control asupra deputaţilor şi senatorilor PPDD, care astfel, rând pe rând, au fost racolaţi de alte partide. Am închis paranteza.

AUR a intrat după opinia mea într-o criză de creştere. În sensul că beneficiază de o creştere exagerat de rapidă, pe care îi va fi din ce în ce mai greu să o controleze, dacă nu îşi adapează din mers, la fel de rapid, structurile de conducere, relaţiile în plan intern cu alte forţe politice şi dacă nu îşi gestionează în mod corespunzător relaţiile în plan extern. Responsabil, dacă se poate spune aşa ceva, pentru această creştere greu de controlat, este George Simion, al cărui dinamism nu a mai fost egalat până în prezent decât de Dan Diaconescu. Ori dacă George Simion e responsabil pentru una, atunci el trebuie să fie responsabil şi pentru alta. Tocmai din acest motiv, el forţează evoluţii care pot deveni spectaculoase, dar şi dezastruoase, în cele trei direcţii pe care le-am enunţat mai sus.

În planul politicii interne, AUR are în acest moment nevoie să fie consacrat drept vasul crucişător al unei ofensive spectaculoase de coagulare a tuturor forţelor de dreapta. A tuturor forţelor care încearcă să marcheze politic sub aspectul păstrării statului naţional român şi a menţinerii unui nivel acceptabil de suveranitate. În această zonă, există încă mult electorat disponibil - din sondajele de opinie, rezultă că procentul ar fi de 40% - care ar mai putea fi accesat împreună de către toate forţele de dreapta. Acestea, reunite sub conducerea AUR, ar putea aspira o masă electorală echivalentă cu o masă critică a succesului la viitoarele alegeri. Acestei mişcări i se adaugă desigur şi forţa de atracţie din ce în ce mai mare generată de mişcarea AUR, iniţiată tot de către George Simion, privind demiterea prin referendum a lui Klaus Iohannis. Indiferent dacă aceasta se va produce sau nu, tot din cercetările de piaţă, rezultă că un procent foarte mare, 60-70% dintre cetăţeni, sunt nemulţumiţi de prestaţia preşedintelui. Iată încă o masă de manevră electorală la care AUR se conectează. A conduce în România singurul pol cu adevărat de dreapta, poate pe lângă UDMR, care continuă însă să rămână un partid consacrat etnicilor maghiari, înseamnă o primă cale, prin care acest partid se poate consolida pe termen lung.

Ofensiva pe plan extern se conjugă până la un punct cu cea desfăşurată de acelaşi George Simion în plan intern. După îngrozitoarele bâlbâieli şi gafe legate de tema Holocaustului, de care însă Simion nu s-a făcut vinovat în mod direct, după nenumăratele acuzaţii nefondate cum că AUR ar fi un partid extemist, xenofob şi şovin, imaginea pe plan extern a formaţiunii politice pare să fie compromisă. În urma a tot felul de delaţiuni făcute afară, procedeu în care de secole românii au devenit mari specialişti, AUR este taxat în acest moment în exterior drept un partid nefrecventabil. Dacă lucurile continuă să rămână aşa, factorul extern se va face luntre şi punte, influenţând şi factorul intern, pentru ca AUR să nu ajungă la putere, ceea ce pentru un partid politic poate fi un dezastru. Tocmai din acest motiv, George Simion transpiră pentru a coagula o mişcare de dreapta cu ajutorul unor europarlamenari din diverse state, dar şi a unor organizaţii politice şi nepolitice din Uniunea Europeană. Este punctul în care ofensiva internă se poate întâlni cu cea externă. În sensul creării unui pol de dreapta, care să fie acceptat în cele din urmă în marea familie a popularilor europeni, din care face parte şi Ungaria lui Viktor Orban. În acest sens însă, drumul lui George Simion spre Bruxelles ar trebui să treacă pe la Budapesta. O destinaţie destul de improbabilă, cel puţin în viitorul apropiat. Şi în plan intern intenţiile sunt identice. De aici şi mişcările aparent surprinzătoare care au drept obiectiv o fuziune cu PMP. PMP, indiferent de către cine este condus, nu are parlamentari şi are nevoie să devină o voce în Legisativ, dar are în schimb două atuuri. Cele mai multe organizaţii în ţară, sedii peste sedii, "rezolvate" de Traian Băsescu, cât acesta a fost preşedinte, şi, atenţie, face parte din familia popularilor europeni. La braţ cu PNŢCD, pe de-o parte, şi cu PMP, pe de altă parte, şansele AUR de a intra în familia popularilor europeni, fie şi pe uşa din dos, profitând de o conjunctură favorabilă în viitor, cresc considerabil. Iar acest viitor poate fi cel mai târziu la europarlamentare. În prezent, AUR nu are europarlamentari, pentru că nu a participat la acele alegeri, dar în viitor va avea şi nu este deloc exclus ca marile familii europene să se bată pentru aceşti noi jucători. În fine, tot legat de această ofensivă în plan extern, combinată cu cea desfăşurată în plan intern, este şi intenţia declarată de către George Simion a parlamentarilor AUR de a iniţia o lege de nerefuzat. Şi anume acordarea automată a cetăţeniei tuturor persoanelor care doresc acest lucru domiciliate în străinătate şi care, din varii motive, nu mai beneficiază de acest statut. Vorbim despre milioane de persoane, români ortodocşi, români catolici, români protestanţi români evrei, chiar şi români musulmani şi de alte culte religioase precum şi despre descendenţii acestora. În prezent este foarte dificil şi durează prea mult şi se trece printr-o prea mare birocraţie pentru ca o persoană născută în România să-şi poată recâştiga cetăţenia. Aceste demers legislativ nu poate să nu aibă un mare succes, atât în plan intern cât şi în plan extern. Şi, atenţie, este aducător nu doar de voturi, ci şi de prestgiu.

Ei bine, aici intervine probabil cea mai riscantă mutare, cea de-a treia rotaţie a saltului acrobatic pe gheaţă, pe care intenţionează să o facă George Simion. În prezent partidul este condus de o troică. Nu doar de un binom. Sunt trei persoane care decid. Acest mod de împărţire a puterii interne a funcţionat. Dar în viitor s-ar putea să nu mai funcţioneze. Dacă troica este eliminată şi dacă decizia ajunge în mâna unei singure persoane - să spunem George Simion - situaţia internă a partidului poate deveni periculoasă, iar liderul nestrunit din mai multe părţi poate deraia. Dacă nici troica nu mai poate funcţiona bine şi nici o conducere unicefală, atunci singura soluţie logică este instaurarea unei conduceri colective. Lărgirea grupului de persoane care ia hotărârile cardinale în partid. Acest lucru devine posibil prin Congresul Extraordinar, care urmează să fie organizat peste două luni, în măsura în care, între timp, sunt cooptate în AUR noi formaţiuni politice, eventual şi organizaţii civice de tip suveranist şi, implicit, sunt cooptaţi noi lideri, care, împreună, ar putea forma noua conducere a partidului. Această a treia piruetă preconizată de George Simion este însă şi cea mai periculoasă.