Sebastian Burduja: "Am primit 19 aplicaţii la apelul privind producţia de hidrogen verde"

F.D.
Politică / 7 septembrie 2023

Sebastian Burduja: "Am primit 19 aplicaţii la apelul privind producţia de hidrogen verde"

Apelul pentru proiecte pe hidrogen verde va fi foarte competitiv, fiind primite 19 aplicaţii, şi ne aşteptăm să semnăm contractele cel târziu la începutul lunii octombrie, a declarat, joi, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în marja Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări, relatează Agerpres.

"La producţia de hidrogen verde suntem în evaluare. Am primit 19 candidaturi, 19 aplicaţii (...) şi abia aşteptăm, ca până la finalul acestei luni, după cum i-am rugat, experţii Băncii Europene de Investiţii să finalizeze evaluarea în modul cel mai obiectiv şi transparent posibil şi să publicăm lista finală a celor cu care vom încheia contracte.(...) Am relansat apelul pentru că ne-a solicitat explicit Comisia Europeană să o facem. Am reuşit să reziliem şapte contracte, unde statul român risca să fie dat în judecată şi le-am reziliat amiabil şi le mulţumesc din nou companiilor care au acceptat rezilierea, fără să aibă vreo garanţie că la următorul apel vor câştiga. Drept dovadă, avem 19 aplicanţi şi va fi un apel foarte competitiv. Sigur, noi ne aşteptăm să închidă BEI evaluarea în luna aceasta, e un termen ambiţios, şi să semnăm şi contractele cel târziu la începutul lunii octombrie", a explicat Burduja.

El a adăugat că, dacă va fi nevoie, bugetul alocat acestei investiţii va fi suplimentat din alte sume rămase din PNRR.

"Asta înseamnă închiderea acestui jalon şi vedem dacă e nevoie să suplimentăm bugetul alocat acestei investiţii din alte sume rămase în PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă - n. r.), ca să ne atingem ţinta pe care ne-am asumat-o pentru producţia de hidrogen. Asta e o discuţie tehnică împreună cu Comisia Europeană", a punctat Burduja.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, la începutul lunii iulie, acordurile de încetare amiabilă a contractelor existente de finanţare aferente Jalonului 129, jalonul pe hidrogen, cu cei şapte beneficiari, companiile Center Hub Sud, Chimcomplex Oneşti, Chimcomplex Borzeşti - sucursala Râmnicu Vâlcea, Nova Hydrogen Production, BPlus Advisory, Monnson Alma şi OMV Petrom.

Comisia Europeană a emis, la finalul lunii iunie, o evaluare preliminară pozitivă a celei de-a doua cereri de plată solicitată de România în cadrul PNRR, după ce a analizat şi a constatat că ţara a îndeplinit 49 dintre cele 51 de jaloane şi ţinte asumate în acest sens, conform unui comunicat de presă al Executivului comunitar.

Potrivit documentului citat, Comisia a constatat că două jaloane legate de investiţiile în energie (mai exact jaloanele 129 şi 133) nu au fost atinse în mod satisfăcător. Totodată, Executivul european a recunoscut primele măsuri luate deja de România pentru a atinge aceste jaloane restante însă sublinia că mai sunt încă multe de făcut.

"Prin urmare, Comisia activează procedura de suspendare a plăţilor, în temeiul articolului 24 alineatul (6) din Regulamentul privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă. În conformitate cu Regulamentul privind Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi cu explicaţiile din Comunicarea publicată la 21 februarie 2023, această procedură le oferă statelor membre timp suplimentar pentru a atinge jaloanele restante, permiţându-le, în acelaşi timp, să beneficieze de o plată parţială legată de jaloanele şi ţintele care au fost atinse în mod satisfăcător", se preciza în comunicatul CE din 27 iunie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ...

    Acest ministru se crede prezentator de moda. Inca unul ce nu are ce cauta pe acest post.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb