De cîtăva vreme, România pare ţara unde nu se întîmplă nimic. După şocul alegerilor locale şi reverberaţiile sale la nivelul conducerii partidelor şi al organizaţiilor, după agitaţia privind restructurarea conducerii PSD, după o remaniere guvernamentală ale cărei semnificaţii politice au rămas la fel de criptice pentru comentatorii politici, ca şi pentru publicul larg, izvorul evenimentelor din spaţiul public pare să fi secat brusc. Cu doar cîteva săptămîni în urmă, soarta integrării României în UE părea să fie problema nr.1 atît a partidelor parlamentare, cît şi a guvernului. Dintr-o dată, subiectul a dispărut brusc de pe agenda curentă, de parcă l-ar fi înghiţit pămîntul. Recent încheiata reuniune la nivel înalt a NATO, ale cărei decizii vor influenţa masiv şi dinamica politicii româneşti în materie de securitate internă şi internaţională s-a stins aproape fără să fie observată. Nimeni nu pare a avea ceva de spus despre consecinţele şi materializarea lor la nivelul politicii internaţionale, de securitate şi apărare.
Tot ceea ce se mai vede public este periplul internaţional al premierului Năstase pe ruta Washington-Moscova. Dar şi aici ceaţa rămîne groasă. Ministerul de Externe nu a oferit nici o lămurire cu privire la scopul şi obiectivele acestor vizite, nici nu ne-a spus dacă ele au vreo legătură cu politică curentă ori de perspectivă a României. Cele două vizite sunt puncte de pe o agendă personală a premierului sau este o parte integrantă din politica externă a României? În lipsa oricăror lămuriri, suntem lăsaţi să căutăm singur soluţiile cimiliturii. Balanţa pare să încline în favoarea unui "exerciţiu de imagine" de care premierul avea nevoie pentru a se putea lansa în cursa prezidenţială de pe o platformă mai înaltă. Una în care imaginea ştearsă a "preşedintelui de partid" să fie reconfigurată şi mult întărită de "statura - omului - de - stat - în - dialog - cu - mai - marii - lumii". Un exerciţiu cu slabe şanse de a impresiona pe cineva în ţară, cu atît mai puţin pe alegătorii tradiţionali ai PSD, ale căror preocupări ţin de pensia şi pîinea zilei de mîine, mai degrabă decît de marea politică a lumii.
Parlamentul României este şi el intrat în vacanţă. Nu neapărat oficial, ci de facto. Nimic nu pare să mai fie semnificativ pentru a atrage atenţia şi efortul aleşilor. Legiferarea merge probabil de la sine! Iar la nevoie mai dă Guvernul o ordonanţă, două şi se rezolvă. Pînă la alegeri cine mai are timp de activitate parlamentară!
Sindicatele anunţau cu doar puţină vreme în urmă "o vară fierbinte". Criza majoră a sistemelor de susţinere a sănătăţii şi protecţiei sociale, de altfel vizibilă de multă vreme, părea în sfîrşit să fi captat atenţia liderilor marilor centrale sindicale. Brusc, temele s-au evaporat de pe agenda curentă.
Nici chiar cea mai mare privatizare care s-a făcut pînă acum în România nu a fost în stare să determine reacţii semnificative. Lumea politică a trecut peste eveniment ca şi cînd ar fi fost vorba de un butic oarecare trecut din proprietatea statului în cea a unui mic întreprinzător. Paradoxal, Guvernul nu a fost interesat să exploateze momentul, partidele politice nici atît. Cu excepţia declaraţiei speciale a primului ministru din care se putea înţelege fără nici un echivoc că cine controlează petrolul controlează politica în România. Ceea ce l-a făcut pe bietul reprezentant al proaspătului acţionar majoritar să declare speriat că firma sa se ocupă doar de afaceri, nu şi de politică!
Subiectul masiv al dispariţiei tragice în condiţii cel puţin suspecte a omului de afaceri M. Erbaşu nu a rezistat nici el mai mult de cîteva zile în atenţia opiniei publice.
Care să fie deci, tîlcul acestei ciudate secete de evenimente din spaţiul public şi politic?
Ne-am putea gîndi, desigur, că perioada estivală îşi cere tributul ei. Dacă te-ai lua după programele televiziunilor, tot ceea ce-l pasionează pe romîn la ora asta, fie el persoană oficială sau privată, este dinamica rostogolirii unor încîntătoare domnişoare pe toboganurile acvatice din staţiunile litoralului şi vorbăria nesfîrşită a "vedetelor de post" despre sus numitul eveniment!
O altă ipoteză ar fi "liniştea dinaintea furtunii". Epuizat de prea multă încărcătură politică, publicul este lăsat cu bună ştiinţă să se odihnească, ba chiar să tînjască după eveniment. Avalanşa care se va revărsa asupra lui în campania electorală are nevoie de o putere de absorbţie mărită!
În sfîrşit s-ar putea să fie vorba doar despre incoerenţa şi inconsistenţa vieţii noastre publice, cea de toate zilele, de ieri şi de azi. O ipoteză pe care cu toată tristeţea, trebuie să mărturisim, o favorizăm în cel mai înalt grad!