SECRETARUL DE STAT AL SUA: "Teheranul a făcut un pas înapoi''

F.D.
Internaţional / 9 septembrie 2022

"Teheranul a făcut un pas înapoi''

Cel mai recent răspuns al Iranului în cadrul negocierilor care au loc pentru salvarea acordului nuclear din 2015 este un pas "înapoi", a apreciat astăzi, la Bruxelles, secretarul de stat al SUA Antony Blinken, relatează AFP, conform Agerpres.

"În ultimele săptămâni, am parcurs câteva etape. Iranul a renunţat la unele cereri care nu aveau nimic de-a face cu JCPOA", a spus el, folosind acronimul acordului încheiat în 2015 cu Teheranul de către cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (SUA, Franţa, Marea Britanie, China şi Rusia) plus Germania.

"Dar ultimul răspuns ne duce înapoi", a spus el, insistând că Statele Unite nu sunt pregătite să facă compromisuri cu privire la exigenţele lor.

"Vom semna un acord doar dacă este bun pentru securitatea noastră naţională", a insistat secretarul de stat american.

Negocierile privind programul nuclear iranian, care au început în urmă cu 16 luni, dar au fost suspendate şi apoi reluate la începutul lunii august, urmăresc relansarea acordului din 2015.

Uniunea Europeană, coordonatorul discuţiilor, a prezentat pe 8 august ceea ce a numit drept un "text final" de restabilire a acordului care a fost "îngropat" în 2018 de fostul preşedinte american Donald Trump.

Teheranul a cerut recent din nou închiderea unei investigaţii a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) privind urmele de uraniu îmbogăţit găsite la trei situri nedeclarate, ceea ce directorul general al Agenţiei, Rafael Grossi, refuză.

Pe de altă parte, Washingtonul a impus vineri noi sancţiuni Iranului, au consemnat Reuters şi AFP. De acestea sunt vizaţi Ministerul informaţiilor şi securităţii şi ministrul acestuia, Esmail Khatib, acuzaţi de legături cu un atac cibernetic din iulie din Albania şi de angajarea în activităţi informatice îndreptate împotriva SUA şi a aliaţilor lor.

"Nu vom tolera agresivitatea crescândă a Iranului, care ia drept ţintă SUA şi pe aliaţii lor", a declarat subsecretarul Trezoreriei, Brian Nelson, într-un comunicat în care a anunţat sancţiunile.

Tirana a anunţat miercuri ruperea, cu efect imediat, a relaţiilor sale diplomatice cu Teheranul, afirmând că are "dovada incontestabilă" că recentul atac cibernetic împotriva sa a fost "orchestrat şi sponsorizat" de Republica Islamică - acuzaţii calificate drept "nefondate" de către Iran.

Ieri, SUA au impus sancţiuni unei societăţi iraniene pe care o acuză de coordonarea zborurilor militare pentru transportarea de drone iraniene în Rusia, precum şi împotriva a trei companii despre care susţin că ar fi implicate în producţia de drone iraniene.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb