ŞEDINŢA COMITETULUI EXECUTIV AL PSD A ÎNCEPUT: Dragnea: "Pe Olguţa o susţin pentru orice funcţie"

T.T.
Politică / 21 noiembrie 2018

Lia Olguţa Vasilescu (sursa foto: Twitter)

Lia Olguţa Vasilescu (sursa foto: Twitter)

Actualizare Paul Stănescu: "Nu mă agăţ de niciun scaun; îmi voi face propria analiză şi voi decide în consecinţă"

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a afirmat, astăzi, că nu se agaţă "de niciun scaun", precizând însă că îşi va face "propria analiză" şi va decide "în consecinţă".

"Dacă, la şedinţa CExN de luni, 19 noiembrie, doamna prim-ministru sau preşedintele PSD mi-ar fi reproşat ceva legat de activitatea la minister şi mi-ar fi cerut demisia, o făceam pentru că sunt un om de onoare şi nu mă agăţ de niciun scaun! Mai mult, înaintea şedinţei, m-am întâlnit cu preşedintele Dragnea, care mi-a spus că nu-mi poate pune la îndoială competenţa ca ministru şi nicio clipă nu mi-a cerut să fac un pas în spate! Ulterior, am fost umilit inutil şi fără niciun argument, ceea ce mă face să nu intru în acest joc politicianist! Îmi voi face propria analiză şi voi decide în consecinţă!", a precizat Paul Stănescu într-o declaraţie transmisă Agerpres.

----

Actualizare Liviu Dragnea, despre Olguţa Vasilescu: "Nu reprezintă niciun pericol pentru mine"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional, că Lia Olguţa Vasilescu nu reprezintă un pericol pentru el ca preşedinte al partidului.

Întrebat dacă Lia Olguţa Vasilescu, prin propunerea ei la Ministerul Dezvoltării, va reprezenta un pericol în interiorul PSD pentru el, Dragnea a spus ironic: "Orice femeie din interiorul PSD reprezintă un pericol pentru orice bărbat din interiorul PSD".

"Nu reprezintă niciun pericol pentru mine. Pentru mine, ca preşedinte al partidului, reprezintă un pericol cei care sunt în diverse funcţii, instituţii şi care împreună au făcut o organizaţie subterană şi cu care ne batem în continuare. În interiorul partidului nu există pericol pentru mine pentru că încă nu am ajuns la bătăi", a spus Dragnea, potrivit Agerpres.

-----

Actualizare Dragnea: Comitetul Executiv Naţional aşteaptă demisiile de onoare de la miniştrii Paul Stănescu şi Lucian Şova

Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis ca miniştrii Paul Stănescu şi Lucian Şova să demisioneze în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis refuză să-i revoce, a precizat, astăzi, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Întrebat dacă s-a luat în calcul sancţionarea ministrului Dezvoltării, Paul Stănescu, Dragnea a precizat: "Comitetul Executiv Naţional aşteaptă de la cei doi colegi demisiile de onoare".

Stănescu şi Şova nu au fost prezenţi la şedinţa Comitetului Executiv Naţional, deşi au fost invitaţi.

"Comitetul Executiv Naţional a luat această hotărâre, neavând onoarea să îi avem şi pe ei în sală", a mai spus Dragnea, potrivit Agerpres.

----

Actualizare Olguţa Vasilescu, propusă oficial de PSD la Ministerul Dezvoltării, iar Mihai Drăghici la Transporturi

Olguţa Vasilescu a fost propusă oficial de PSD pentru funcţia de ministru al Dezvoltării, iar Mihai Drăghici a fost nominalizat la postul de ministru al Transporturilor.

Anunţul a fost făcut de către premierul Viorica Dăncilă, după şedinţa CEx al PSD.

"Olguţa Vasilescu e calificată să ocupe mai multe portofolii, bineînţeles nu în acelaşi timp", a precizat Viorica Dăncilă.

-----

Actualizare Dragnea: "Mă delimitez total de ce a spus Ilan Laufer"

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, că se delimitează total de afirmaţiile făcute de Ilan Laufer cu o zi înainte despre 'un nou act de antisemitism' din partea preşedintele Klaus Iohannis prin faptul că nu l-a numit la conducerea Ministerului Dezvoltării.

Întrebat, înaintea începerii şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, dacă este de acord cu ce a spus Laufer ieri seară, Dragnea a precizat: "Mă delimitez total de ce a spus Ilan Laufer".

De asemenea, premierul Viorica Dăncilă, întrebată dacă declaraţia lui Laufer a fost asumată şi de ea, a precizat că nu.

Ieri seară, Ilan Laufer a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă că refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a semna decretul pentru numirea sa în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale ar reprezenta "un nou act de antisemitism".

-------

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, astăzi, că o susţine pe Lia Olguţa Vasilescu pentru orice funcţie.

"Pe Olguţa o susţin în totalitate - şi nu de acum, de când a fost scandal la Primăria Craiovei", a spus Dragnea înainte de începerea şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Întrebat dacă o susţine pe Vasilescu şi pentru funcţiile de vicepremier şi ministru al Dezvoltării, Dragnea a răspuns: "Pentru orice funcţie".

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, ieri, că a aprobat remanierea guvernamentală, el prezentând lista miniştrilor pentru care a semnat decretul de numire în funcţie, din care lipseau propunerile pentru Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Transporturilor, în speţă Ilan Laufer şi Lia Olguţa Vasilescu, despre care şeful statului a spus că sunt nepotrivite şi vor fi refuzate.

Tot ieri, Biroul Permanent Naţional al PSD a decis să-i susţină pe Lia Olguţa Vasilescu şi pe Mircea Drăghici pentru portofoliile Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi, respectiv, Transporturilor.

În şedinţa CExN de astăzi urmează să fie votaţi candidaţii care vor fi propuşi pentru aceste două portofolii, informează Agerpres.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vedeti daca are barbatie! o sus tine.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb