Şedinţă comună a comisiilor din Senat pentru a întocmi raportul asupra proiectului privind comunicaţiile electronice

G.U.
Politică / 8 februarie 2022

Şedinţă comună a comisiilor din Senat pentru a întocmi raportul asupra proiectului privind comunicaţiile electronice

Comisiile juridică, pentru comunicaţii şi economică din Senat se întrunesc astăzi, în şedinţă comună, pentru a întocmi raport asupra proiectului referitor la comunicaţiile electronice iniţiat de Guvern şi adoptat în Camera Deputaţilor, conform Agerpres.

Dezbaterile urmează a se axa, în principal, pe articolul 10.2 din proiectul de act normativ, care "a stârnit îngrijorări sub aspectul încălcării unor drepturi şi libertăţi fundamentale" privind posibilitatea ca servicii care activează în domeniul siguranţei naţionale şi ar solicita informaţii să aibă acces inclusiv la aplicaţii de tip WhatsApp, Telegram, potrivit senatorului PNL Iulia Scîntei, preşedintele Comisiei juridice.

Scîntei a propus, în cadrul şedinţei anterioare a Comisiei juridice, modificarea acestui articol.

"Am propus să acorde, la solicitarea organelor autorizate, asta înseamnă referinţă integrală la prevederile din Codul de procedură penală, în condiţiile prezentei legi, conţinutul decriptat al comunicaţiilor tranzitate în reţelele proprii. Diferenţa este că, faţă de proiect, întărim temeiul legal al solicitării numai din partea organelor autorizate şi, de asemenea, obiectul transmiterii de informaţii are în vedere direct conţinutul decriptat. (...) Noi propunem nu oprirea unui acces la integralitatea conţinutului comunicaţiilor criptate, ci doar conţinutul decriptat al comunicaţiilor tranzitate în reţelele proprii. Va fi o discuţie care este impactul între a oferi un acces la comunicaţii criptate şi însuşirea amendamentului nostru de conţinut decriptat al comunicaţiilor. Sub aspectul drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cred că o mai mare claritate aici şi raportare strict la o solicitare expresă a organelor autorizate, formulată strict în condiţiile prezentei legi, este de dorit", a afirmat Scîntei.

Senatul este for decizional pentru proiectul referitor la modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice.

Iulia Scântei a menţionat că, împreună cu senatorul Alina Gorghiu, mai propune eliminarea în integralitate a unui alineat, care are un conţinut "neclar" şi care în forma adoptată de Camera Deputaţilor are următorul conţinut: "Să permită, în cadrul furnizorilor de servicii de găzduire electronică cu resurse IT, accesul la funcţiile sisteme informatice în vederea copierii sau extragerii datelor existente".

"Din ce am urmărit şi în presă şi în societatea civilă, îngrijorarea maximă pentru acest articol 10.2 priveşte posibilitatea ca servicii care activează în domeniul siguranţei naţionale şi care ar solicita informaţii în baza mandatelor pe siguranţă naţională ar avea acces inclusiv la aplicaţii de tip Whatsapp, Telegram, care ar putea fi folosite în scopul avut de iniţiator prin lege", a explicat senatorul PNL.

Ea a adăugat că şi-a însuşit, împreună cu Alina Gorghiu, o propunere de modificare a acestui articol.

"Propunerea de amendament pentru acest articol 10.2, pe care mi-l însuşesc şi dacă membrii comisiei vor fi de acord va fi şi un amendament al comisiei, în felul următor: din textul alineatului 1, pentru a nu crea mai multe suspiciuni, am propus eliminarea furnizorilor de servicii de comunicaţii interpersonale care nu se bazează pe numere, astfel încât amendamentul la alineatul 1 va avea următorul cuprins: Furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IT au obligaţia să sprijine organele de aplicare a legii şi organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică sau a actelor de autorizare dispuse potrivit Codului de procedură penală, precum şi potrivit legii privind securitatea naţională", a menţionat Scântei.

Potrivit acesteia, la litera c nu există opţiune de modificare şi va rămâne forma de la Camera Deputaţilor - să furnizeze informaţiile reţinute sau stocate referitoare la date de trafic, date de identificare a abonaţilor sau clienţilor, modalitate de plată şi istoricul accesărilor cu momentele de timp aferente.

"Ceea ce propunem şi este într-adevăr cu impact, e vorba de eliminarea în integralitate a literei d, care în forma adoptată de Camera Deputaţilor avea următorul conţinut: Să permită în cadrul furnizorilor de servicii de găzduire electronică cu resurse IT, accesul la funcţiile sisteme informatice în vederea copierii sau extragerii datelor existente", a detaliat preşedintele Comisiei juridice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb