Şedinţă de Guvern: Modificări privind organizarea ANAF

A.B.
Miscellanea / 4 decembrie

Sursa: Guvernul României/Facebook

Sursa: Guvernul României/Facebook

Guvernul se reuneşte în şedinţă, pe agendă având mai multe acte normative, printre care modificări ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon, privind organizarea şi funcţionarea ANAF, suplimentarea bugetelor mai multor ministere, informează Agerpres.

Pe ordinea de zi se mai află aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a serviciilor de educaţie timpurie complementare, suplimentarea bugetului Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, aprobarea listei privind categoriile de informaţii clasificate secret de stat, pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, de instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice din subordine sau de unităţile care funcţionează sub autoritatea acestuia, precum şi termenele de clasificare aferente.

De asemenea, Guvernul discută suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Interne pentru plata unor drepturi de natură salarială, a bugetului Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în vederea acoperirii celei de a treia tranşe de plăţi către operatorii economici care au depus dosarele de decont pe Programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "Start-up Nation - ROMANIA", ediţia 2022, precum şi a bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, notează Agerpres.

Executivul are pe agenda şedinţei şi actualizarea Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii pe termen mediu şi lung, precum şi reglementări în privinţa finanţării şi gestionarea capabilităţilor medicale mobile Emergency Medical Teams 1 oferite de România prin Mecanismul European de Protecţie Civilă.

Totodată, Guvernul analizează modificarea organizării şi funcţionării Departamentului pentru Relaţii Interetnice, precum şi un proiect de hotărâre privind revocarea şi numirea unor membri în Consiliul director al Fondului Român de Dezvoltare Socială, scrie Agerpres.

Pe ordinea de zi a şedinţei se mai află mai multe proiecte în analiză, printre care cele referitoare la dotarea cu ambulanţe a Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciilor de ambulanţă judeţene şi Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, la ratificarea Acordului de sediu între Guvernul României şi Centrul European de Competenţe în domeniul industrial, tehnologic şi de cercetare în materie de securitate cibernetică.

În analiza Executivului se mai află modificarea ordonanţei privind cinematografia, completarea unor acte normative în domeniul fiscal-bugetar, precum şi suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru METROREX SA.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7393
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0043
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7351

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb