Şefii RBS, obligaţi să iasă din birouri ca să se întâlnească cu firmele mici

Ziarul BURSA #Internaţional / 11 august 2015

Managerii Royal Bank of Scotland sunt obligaţi să discute cu reprezentanţii firmelor mici şi mijlocii, într-o încercare de a nu repeta greşelile dinaintea crizei, când au uitat care era rolul lor, potrivit unei reguli instituite de bancă, informează The Telegraph, citată de Mediafax.

Directorul comercial al băncii, Alison Rose, vrea ca membrii din conducere să urmeze exemplul său şi să aibă două-trei întâlniri săptămânale cu clienţii RBS, pentru a înţelege nevoile acestora.

"Toţi cei din conducerea executivă, inclusiv eu, vom avea întâlniri cu clienţii, pentru că este important să stai conectat cu mediul de afaceri. Cred că dacă eşti un executiv şi nu îţi petreci timpul cu clienţii te deconectezi total de la ceea ce înseamnă afacerile", a spus Rose, care a precizat că întâlnirile vor include analiza situaţiilor financiare ale societăţilor comerciale, iar membrii din conducere vor lua şi decizii în ceea ce priveşte cererile de creditare.

În Marea Britanie, RBS este cel mai mare creditor al afacerilor mici şi mijlocii, iar reputaţia sa a avut de suferit în ultimii ani, după ce clienţii au cerut despăgubiri pentru că nu au primit suficiente informaţii la achiziţia unor produse financiare complexe, dar şi ca urmare a acuzaţiilor că o divizie a băncii a profitat de probleme financiare ale firmelor mici.

"Sunt un angajat normal şi cred că este important ca oamenii să nu creadă că la RBS există un şef mare şi rău, care îşi dă cu părerea despre afacerile lor", a completat Rose.

Guvernul Marii Britanii a început vânzarea participaţiei de 79%, deţinută la Royal Bank of Scotland, în valoare de 32 miliarde de dolari, renunţând la obiectivul anunţat anterior de a vinde în profit acţiunile instituţiei financiare pe care a salvat-o în timpul crizei financiare.

RBS a fost salvată în timpul crizei din 2007-2009 cu fonduri guvernamentale de 45,8 miliarde de lire sterline, iar preţul actual al acţiunilor băncii, de 3,6 lire pe unitate, este sub preţul mediu de 5,02 lire sterline pe unitate plătit de Guvern.

Analiştii consideră că vânzarea titlurilor va atrage un interes semnificativ din partea investitorilor instituţionali dispuşi să treacă cu vederea greşelile din trecut ale RBS şi incertitudinile legate de apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb