ŞEFUL CANCELARIEI PRIM-MINISTRULUI: "Operatorii economici Horeca sunt scutiţi de plata impozitului specific pentru alte 90 de zile"

A.D.
Politică / 16 iunie 2020

"Operatorii economici Horeca sunt scutiţi de plata impozitului specific pentru alte 90 de zile"

Firmele din domeniul HORECA vor fi scutite de plata impozitului specific pentru o perioadă suplimentară de 90 de zile, a anunţat, marţi, şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, Guvernul a adoptat marţi o serie de măsuri fiscal-bugetare pentru acordarea de noi facilităţi la plata unor impozite şi taxe, respectiv prelungirea unora dintre acestea sau prorogarea unor termene pentru obligaţiile de plată.

"Prin ordonanţa de urgenţă iniţiată de Ministerul Economiei, în domeniul HORECA au fost adoptate două reglementări importante, respectiv scutirea de la plata impozitului specific pentru acest domeniu pentru o perioadă de 90 de zile care se adaugă la perioada anterioară, de 60 de zile, perioada stării de urgenţă, perioadă pentru care au fost scutiţi de la plata impozitului specific. Mecanismul în baza căruia se va aplica această scutire este următorul: impozitul acesta este un impozit anual datorat de către operatorii economici din zona hoteluri, restaurante, cafenele şi din cuantumul impozitului anual, calculat la 365 de zile, se scade perioada de 90 de zile pentru operatorii economici care beneficiază de această facilitate, la care se adaugă cele 60 de zile anterioare", a explicat Dancă, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria.

Plata acestui impozit se va face până la data de 25 octombrie, astfel fiind amânat termenul de 25 iulie, a precizat şeful Cancelariei premierului.

El a adăugat că o altă măsură în favoarea firmelor din domeniul HORECA prevede scutirea agenţilor economici care desfăşoară activităţi pe plajă de plata uneia dintre tranşele taxei de administrare.

"Operatorii economici din zona turistică şi de hoteluri, restaurante, cafenele care deţin în administrare proprietăţi pe plajă, astăzi, în baza acestui act normativ, au fost scutiţi de una dintre cele trei tranşe de plată la care aveau obligaţia pentru anul 2020. Operatorii economici care desfăşoară activităţi pe plajă, care au în administrare aceste spaţii, erau obligaţi la plata unor taxe de administrare a acestor plaje, în număr de trei tranşe. Potrivit acestui act normativ, sunt scutiţi de una dintre aceste tranşe cei care aveau obligaţia de plată în trei tranşe. Cei care aveau obligaţia de plată în două tranşe sunt scutiţi de 30% din cuantumul datorat", a spus Ionel Dancă.

Totodată, operatorii economici care plătesc până la 25 iulie impozitele aferente trimestrului al doilea şi cei care achită până la 25 octombrie impozitele aferente trimestrului al treilea vor beneficia de o bonificaţie de 10% din impozitul datorat.

"Tot în cadrul aceluiaşi act normativ a fost adăugată, la facilitatea privind acordarea unor bonificaţii pentru cei care au plătit impozitul pe profit sau alte impozite specifice pentru primul trimestru al anului, au fost adăugate două noi perioade care pot face obiectul acestei bonificaţii, respectiv trimestrul doi şi trimestrul trei al anului. Respectiv, pentru cei care plătesc până la 25 iulie impozitele aferente trimestrului doi şi cei care plătesc până la 25 octombrie impozitele aferente trimestrului trei - bonificaţie de 10% din impozitul datorat", a mai explicat el.

Şeful Cancelariei prim-ministrului a completat că, în baza aceluiaşi act normativ, au fost prelungite sau prorogate unele termene în ceea ce priveşte obligaţiile de plată.

"Pe perioada stării de urgenţă plus un număr de alte zile, ulterior acestei stări de urgenţă, operatorii economici au beneficiat de posibilitatea suspendării unor obligaţii de plată, iar pentru această perioadă nu erau calculate dobânzi şi penalităţi de întârziere. De asemenea, aveau posibilitatea solicitării reeşalonării obligaţiilor de plată scadente în această perioadă. Potrivit noului act normativ, perioada până la care ei beneficiază de această facilitate, respectiv de suspendarea obligaţiei de plată fără a se calcula dobânzi şi penalităţi, se prelungeşte până la 25 octombrie", a indicat el.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ce kknari bai nene, dau scutiri peste scutiri după bancare scheaună pe la TV că n-au bani la buget.

    dar de ce nu scutiti de tot plata

    pentru urmatorii 4/5 ani, de ex? 

    sa stiti si voi o treaba 

    bai tovarasu, dar pe omul de rand l-ati scutiti de ceva? 

    probabil (poate chiar sigur) il veti scuti de viata!

    NU? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb