Înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, Josep Borrell, s-a referit sâmbătă la opozantul rus Aleksei Navalnîi de la a cărui otrăvire se împlinesc doi ani şi a cerut eliberarea imediată din închisoare a acestuia, informează EFE, conform Agerpres.
"UE continuă să condamne în cei mai energici termeni cu putinţă tentativa de asasinare a domnului Navalnîi prin intermediul otrăvirii cu un agent neurotoxic chimic militar din categoria Noviciok. Facem un apel la Federaţia Rusă pentru a-şi îndeplini angajamentul în conformitate cu Convenţiile privind Armele Chimice şi să ancheteze acest fapt cu toată transparenţa şi fără întârziere", a declarat Borrell, citat într-un comunicat de presă.
UE "îşi reiterează apelul la adresa Rusiei pentru ca aceasta să-şi respecte obligaţiile în virtutea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului", care include decizia provizorie a Curţii Europene pentru Drepturile Omului prin care se cere punerea imediată în libertate a lui Navalnîi.
UE deplânge îndeosebi "recentele măsuri disciplinare nejustificate" adoptate de autorităţile penitenciare ruse împotriva lui Navalnîi şi face responsabile autorităţile ruse de securitatea şi sănătatea opozantului rus.
Borrell a cerut totodată Moscovei să coopereze deplin cu Organizaţia pentru Interdicţia Armelor Chimice şi a condamnat scoaterea în afara legii a organizaţiei lui Navalnîi şi a birourilor sale regionale, precum şi "continua persecuţie şi încarcerare" a lui Navalnîi şi a membrilor echipei sale.
UE deplânge "războiul nejustificat, neprovocat şi ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei" care "a amplificat represiunea internă" în această ţară şi măsurile împotriva criticilor Kremlinului şi împotriva societăţii civile în ansamblul ei, a mai adăugat Borrell.
EFE aminteşte că UE a răspuns otrăvirii lui Navalnîi cu impunerea de restricţii împotriva a şase înalţi funcţionari ruşi şi a unei entităţi.
La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a pledat sâmbătă ca Nalvanîi - care, după ce a fost otrăvit, a fost tratat în Germania - să nu fie uitat.
"În tot acest timp (cât a fost tratat în Germania - n.r.) am stat de vorbă cu el şi am cunoscut un bărbat curajos, care s-a întors în Rusia, pentru că voia să lupte pentru democraţie, libertate şi statul de drept", a afirmat Scholz într-o scurtă alocuţiune video.
Cancelarul german a amintit că Navalnîi a fost arestat la revenirea la Moscova şi că în prezent se află într-o închisoare de maximă securitate, după ce a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru fraudă, scrie EFE.
Democraţia şi libertatea erau deja ameninţate în Rusia înainte de începerea războiului împotriva Ucrainei, în februarie, a adăugat Scholz, care este de părere că în prezent situaţia s-a înrăutăţit şi mulţi oameni se tem să-şi exprime public opiniile.
"Din acest motiv este atât de important să ne gândim în aceste zile la Aleksei Navalnîi, care continuă să fie un bărbat curajos şi apără principiile care pentru mulţi cetăţeni şi cetăţene ale Rusiei oferă o bună perspectivă", a mai spus cancelarul german.
Navalnîi a fost transferat la Berlin, în august 2020, după ce iniţial fusese internat într-un spital din regiunea Omsk (Siberia), unde fusese transportat după ce i se făcuse rău într-un avion care a efectuat o aterizare de urgenţă.
Opozantul rus a primit tratament în clinica universitară berlineză Charite timp de 32 de zile. După o perioadă petrecută în Germania, Navalnîi a revenit în Rusia în ianuarie 2021, unde a fost reţinut imediat ce a aterizat.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.08.2022, 14:27)
Seful diplomatiei UE mai bine si ar da demisia pentru incompetenta si neputinta....
2. Titlu
(mesaj trimis de Protaru în data de 20.08.2022, 15:20)
Cere si ti se va da! Astia au numai cereri, pretentii, au impresia ca orice stat se subordoneaza directivelor lor.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 21.08.2022, 10:04)
Mai bine baga-te si ia cat poti iar apoi le ceri sa recunoasca noua situatie ca de nu te superi si ii ameninti cu nucleara.