Bulgaria nu mai este o ţară cu venituri mici, ci este cea mai competitivă din UE în acest sens, a afirmat, marţi, directorul executiv al agenţiei InvestBulgaria, Mila Nenova, în cadrul unui forum de afaceri bulgaro-japonez, potrivit Agerpres.
Forumul a fost organizat de Organizaţia Japoniei pentru Comerţ Extern (JETRO) şi Agenţia InvestBulgaria, ca o oportunitate pentru adâncirea cooperării economice dintre Japonia şi Bulgaria.
Au participat o delegaţie japoneză de peste 100 de reprezentanţi ai diferitelor companii japoneze, condusă de preşedintele JETRO Susumi Kataoka, ambasadorul japonez în Bulgaria Hisashi Michigami şi viceministrul adjunct al Economiei al Bulgariei, David Sukalinski, printre alţii.
Nenova a mai spus că Bulgaria este foarte competitivă în ceea ce priveşte costurile de producţie şi dezvoltare industrială. Ea a prezentat delegaţiei japoneze avantajele Bulgariei ca destinaţie de investiţii, conform Agerpres.
Adjunctul ministrului Economiei şi Industriei, Dadiv Sukalinski, a declarat că Bulgaria consideră Japonia ca un partener strategic în Asia. "Acordăm o mare importanţă dezvoltării legăturilor bilaterale şi ne propunem să lărgim relaţiile comerciale şi de investiţii", a menţionat el.