Preşedintele parlamentului rus a ameninţat astăzi că va confisca proprietăţile germane dacă Berlinul face uz de activele Rusiei pentru reconstrucţie în Ucraina, informează DPA, conform Agerpres.
"În momentul în care se va lua această decizie, vom avea dreptul la acţiuni similare legate de proprietatea Germaniei şi a altor state", a scris Viaceslav Volodin (preşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului n.r.) pe canalul său de Telegram.
Companiile germane au făcut investiţii directe mari în Rusia în trecut.
Volodin a acuzat Germania şi Franţa pentru declanşarea războiului, acuzându-i pe liderii german şi francez de la acea vreme, Angela Merkel şi Francois Hollande, că au semnat Acordul de la Minsk din 2015 pentru a înşela Rusia şi comunitatea internaţională.
Acordul, cunoscut sub numele de Minsk II, prevedea încetarea focului, retragerea armelor grele şi reforme ale constituţiei ucrainene.
Puterile europene nu au avut niciodată intenţia ca acordul să fie îndeplinit, a spus preşedintele Dumei.
"Guvernul german a decis acum să schimbe problemele pe care predecesorii săi le-au creat asupra ţării noastre", aceasta include confiscarea bunurilor ruseşti, a mai scris Volodin.
Rusia a interzis companiilor occidentale să vândă activele blocate în ţară după ce companiile s-au retras fără permisiune specială ca răspuns invadarea Ucrainei în februarie.
Există o discuţie în Germania şi în alte ţări de ceva timp în legătură cu utilizarea activelor ruseşti pentru a reconstrui Ucraina.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.01.2023, 00:28)
Rusinos,
vor sa copieze pe occidentali,
sa vina DNA-ul