Mansour bin Zayed Al Nahyan, şeicul din Abu Dhabi care a contribuit la salvarea "Barclays" Plc cu o injecţie de capital de 3,5 miliarde lire sterline, în perioada de vârf a crizei financiare, şi-a vândut pachetul deţinut la banca din Marea Britanie.
"PCP Gulf Invest 3" Ltd., societate deţinută de şeic, şi-a lichidat participaţia de 7% (758,4 milioane de titluri) din "Barclays" la data de 20 iunie, conform anunţului instituţiei de credit. Tranzacţia, care a trecut aproape neobservată, este un moment important pentru "Barclays", la cinci ani după ce banca a fost aproape de colaps.
"Barclays" a obţinut 5,3 miliarde lire sterline (8,1 miliarde dolari) de la Qatar şi Abu Dhabi în octombrie 2008, banca urmărind astfel să evite un ajutor de stat. În 2010, PCP şi-a convertit warrant-urile achiziţionate de la băncă în acţiuni, la un preţ de aproape 198 pence/titlu. Warrant-ul este un instrument financiar care îi conferă posesorului, contra unei prime, dreptul (nu şi obligaţia) de a cumpăra sau vinde un anumit număr de titluri admise la tranzacţionare, la un anumit preţ, în decursui unei perioade sau la o dată fixă.
Amintim că autorităţile federale americane din domeniul energiei au amendat "Barclays", săptămâna trecută, cu 435 milioane de dolari, acuzând instituţia că a manipulat preţurile de pe piaţa electricităţii din California şi alte state americane. Penalizarea vine după ce, în 2012, banca a fost amendată cu 290 de milioane de lire în urma anchetei internaţionale privind manipularea dobânzilor Libor.
Din cauza amenzii în cazul Libor, "Barclays" a avut o pierdere netă de 1,04 miliarde lire anul trecut, comparativ cu un profit de 3 miliarde lire în 2011.