Semnele tradiţionale ale campaniei electorale

Aşa cum era de aşteptat, campania electorală pentru alegerile din vara şi toamna acestui an a început fără să mai aştepte vreun calendar oficial.

Semnele certe ale acestui început sunt, pe de o parte, scandalurile de presă, care au început să se ivească cu o frecvenţă aproape zilnică în mai toate cotidianele şi jurnalele de ştiri văzute sau auzite. Ca şi în 2004, ele se desfăşoară pe probleme care nu sunt cîtuşi de puţin pe lista de priorităţi ale electoratului, cum ar fi gradul de general al domnului Pacepa, soarta CNSAS sau înfierea unor copii români de către o serie de familii de italieni, în ciuda moratoriului asupra înfierilor convenit de România cu Uniunea Europeană.

Această ultimă problemă nu este chiar indiferentă pentru electorat, dar semnificaţia ei este legată de cu totul altceva decît de înfieri. Anume, de a verifica dacă guvernul României şi-a respectat sau nu cuvîntul dat. Căci un guvern care nu-şi respectă angajamentul luat este un guvern la care electoratul are tot dreptul să se uite cu suspiciune. Pînă la urmă, după explicaţii şi convorbiri directe, după intervenţii spectaculoase în Parlamentul European a unui parlamentar olandez, problema pare tranşată de declaraţia comisarului european pentru integrare, Gunther Verheugen, care a afirmat că România nu a încălcat moratoriu convenit cu Uniunea Europeană şi, în consecinţă, Guvernul român şi-a respectat pînă acum angajamentele.

Asemenea scandaluri se vor înteţi cu siguranţă, căci consilierii în materie de imagine politică a viitorilor candidaţi la funcţii publice, par la fel de obsedaţi de campaniile negative, pe cît au fost în 2000. Şi atunci campania electorală a fost dominată de scandaluri dintre cele mai diverse, de la telefoanele "roşii" dintre Bucureşti şi Moscova şi tipărirea de afişe electorale în Franţa şi pînă la scandalurile financiare şi bancare care au fost împinse, precum bila de biliard, de la un partid politic la altul.

Folosesc acest prilej pentru a reaminti candidaţilor şi conducătorilor de campanii electorale că nici în alegerile din 1996, nici în alegerile din 2000 scandalurile nu şi-au atins ţinta, iar efectul lor electoral a fost nesemnificativ. La urma urmei, alegerile prezidenţiale din 2000 au fost cîştigate de Ion Iliescu, adică exact de candidatul care a fost în cea mai mare măsură ţinta atacurilor, scandalurilor şi "dezvăluirilor" care au ţinut pagina întîi a cotidianelor centrale şi titlurilor principale ale buletinelor de ştiri. Ceea ce înseamnă că electoratul îşi orientează votul mai puţin în funcţie de campaniile negative purtate, şi în mai mare măsură în funcţie de mesajul pozitiv pe care îl dau diferiţii candidaţi şi partidele lor. Iar în materie de mesaj pozitiv există deocamdată o criză cronică pe piaţa electorală românească.

Cel de al doilea semn neîndoielnic care arată că a început deja campania electorală, este declanşarea ciudatei competiţii între liderii politici cu privire la "cine iese mai în faţă la evenimentele publice?". Semnalul pentru deschiderea acestui concurs pare a fi fost dat odată cu plănuita, dar nerealizata aniversare a Unirii din 24 ianuarie. La marea manifestare planificată la Iaşi cu acest prilej, liderii opoziţiei nu au fost invitaţi să participe, drept care s-au decis să organizeze propria lor manifestare, tot la Iaşi şi separat de manifestaţia oficială. Pînă la urmă, viscolul a impus anularea manifestaţiilor oficiale şi atunci a început cea de a doua competiţie, de tipul "hai să vedem cine ajunge prin zăpadă pînă la Iaşi?". Ea a fost cîştigată de liderii liberali care au suportat frigul şi au înfruntat viscolul, au ajuns la Iaşi dar, în opinia mea, nu s-au ales cu un cîştig pe măsura eforturilor. Căci, dacă delegaţia liberală ar fi înfruntat dificultăţile unui astfel de drum pentru a debloca una dintre ambulanţele înzăpezite, poate că electoratul i-ar fi apreciat gestul umanitar. Dar s-o facă doar pentru a rosti un discurs politic nu foarte substanţial, unui număr mic de simpatizanţi, dovedeşte cel mult o voinţă politic insuficient orientată.

Dar principala competiţie între liderii politici se desfăşoară pe tema "cine este candidatul cel mai apreciat de occident?" Deocamdată, este pusă în discuţie o singură latură a spectrului politic, cea a puterii. Asupra ei se revarsă, puternic amplificate - şi uneori puternic deformate - de mass-media autohtonă, criticile, observaţiile şi îndoielile politicienilor, funcţionarilor şi jurnaliştilor europeni. Iar "puterea", a cărei singură şansă reală este respectarea programului de integrare pe care şi l-a propus, a căzut în capcana de a alerga de colo-colo prin Europa şi prin lume, pentru a astupa găurile şi gurile rele şi a obţine declaraţii binevoitoare cu care să contracareze declaraţiile mai puţin binevoitoare utilizate în campania electorală a opoziţiei. Sfîrşitul previzibil al acestui tip de campanie va veni la vară, cînd se va vedea dacă românia a fost capabilă să încheie negocierile şi se va lua decizia finală cu privire la semnarea tratatului de aderare. Pînă atunci, guvernanţii vor trebui să suporte toate observaţiile critice venite dinspre Uniunea Europeană şi comunitatea internaţională. Nici opoziţia nu are motive să fie prea încîtată de această competiţie căci, deşi opinia internaţională a rămas critică la adresa neîmplinirilor din românia, ea nu se arată deloc binevoitoare faţă de reprezentanţii opoziţiei. În privinţa acestora, comunitatea internaţională deocamdată tace, iar această tăcere ar trebui să-i îngrijoreze.

Cel de al treilea semn neîndoielnic că am intrat în plină campanie electorală este bătălia surdă care se poartă, umbrită de scandalurile care ţin prima pagină a cotidianelor, în jurul noii legi electorale. Pînă la declanşarea campaniei de scandaluri, dezbaterile din jurul legii au ţinut afişul ştirilor din politică. Şi tocmai acum, cînd au devenit mai interesante, au ieşit din reflectoarele jurnaliştilor. Presa a comunicat totuşi că propunerea opoziţiei ca aleşii care îşi schimbă partidul să fie sancţionaţi cu pierderea mandatului a căzut după un vot foarte strîns, în care rolul decisiv l-a avut reprezentantul minorităţilor, ce a înclinat balanţa în favoarea alianţei PSD-UDMR. Cu acest amendament, opoziţia încerca un soi de "legare de glie", adică de partid a propriilor viitori aleşi, căci bănuiesc că nu soarta aleşilor PSD îi preocupa. Dar, după alegerile din 2000, actuala opoziţie a pierdut un număr impresionant de aleşi locali în favoarea partidului de guvernămînt şi perspectiva de a-i pierde în continuare o îngrijorează. Ceea ce dovedeşte că, în realitate, opoziţia are mai puţină încredere în rezultatul favorabil pentru ea al alegerilor care urmează, decît sugerează lungile discuţii cu privire la ce partid al Alianţei PNL-PD va desemna viitorul prim ministru.

Merită notat că nici PSD nu a respins propunerea opoziţiei pentru că are altă viziune despre libertatea de asociere şi de opinie politică a aleşilor locali, ci din motive procedurale. Problema este, în realitate, mult mai simplă. Trebuie să fie grija fiecărui partid politic să desemneze drept candidaţi oameni despre care ştie că sunt loiali ideilor, valorilor şi programelor partidului respectiv şi nu să vîneze doar clienţi politici cu şanse de succes electoral.

Bătălia din jurul legii electorale va continua, mai întîi în comisie şi apoi în Parlament, întreţinînd cea de a treia mare iluzie a partidelor şi conducătorilor de campanie, cum că alegerile se pot cîştiga inclusiv prin manevre legislative.

În realitate, alegerile se cîştigă prin comunicare onestă şi pozitivă cu electoratul.