SENAT: Dispoziţiile Codului de procedură penală referitoare la arestul la domiciliu, puse în acord cu decizia CCR

Senatul a adoptat, luni, o propunere legislativă care pune în acord prevederile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (Cpp) cu decizia CCR din 7 mai privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului 222, în sensul inserării în corpul legii a unor termene privind măsura arestului la domiciliu.

Astfel, potrivit propunerii adoptate de Senat, în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile, iar durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.

Potrivit propunerii adoptate de Senat, articolul 207, alin. (6) a fost modificat în sensul că, în tot cursul procedurii de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară verifică periodic din oficiu, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive şi a măsurii arestului la domiciliu sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri.

De asemenea, şi articolul 208, alin. (4) a fost modificat astfel că "în tot cuprinsul judecăţii, instanţa, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menţinerea măsurii arestării preventive şi a arestului la domiciliu dispuse faţă de inculpat sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menţinerea acestor măsuri".

Articolului 222 i-au fost aduse completări prin introducerea în lege a unui nou articol, 221 indice 1, care stipulează expres, la alin. 12, că în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile.

"În cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile (alin.1). Arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile (alin.2). În cazul prevăzut de alin. (2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-a revenit competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală", se arată în articolul 221 indice 1.

Potrivit aceluiaşi articol, judecătorul de drepturi şi libertăţi este sesizat în vederea prelungirii măsurii de către procuror, prin propunere motivată, însoţită de dosarul cauzei, cu cel puţin cinci zile înainte de expirarea duratei acesteia (alin.4).

"Judecătorul de drepturi şi libertăţi, sesizat potrivit alin. (4), fixează termen de soluţionare a propunerii procurorului, în camera de consiliu, mai înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu şi dispune citarea inculpatului. Participarea procurorului este obligatorie. Judecătorul de drepturi şi libertăţi admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată. Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestaţiei", se mai arată în articolul amintit.

De asemenea, la alin. (9), art. 221 indice 1, se precizează că durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile, şi că durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.

Articolul 221 indice 1 mai stipulează că dispoziţiile art.219, alin. (4)-(6) şi ale art. 239 se aplică în mod corespunzător.

Alineatele amintite ale articolului 219 prevăd că neprezentarea inculpatului nu împiedică judecătorul de drepturi şi libertăţi să soluţioneze propunerea înaintată de procuror; judecătorul de drepturi şi libertăţi îl audiază pe inculpat atunci când acesta este prezent; asistenţa juridică a inculpatului şi participarea procurorului sunt obligatorii.

Potrivit articolului 239, alin. 1, în cursul judecăţii în prima instanţă, durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare de jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată. În toate cazurile, durata arestării preventive în prima instanţă nu poate depăşi 5 ani.

"Termenele prevăzute la alin. (1) curg de la data sesizării instanţei de judecată, în cazul când inculpatul se află în stare de arest preventiv, sau de la data punerii în executare a măsurii după sesizarea instanţei de judecată, când faţă de acesta s-a dispus arestarea preventivă în procedura de cameră preliminară, în cursul judecăţii sau în lipsă. La expirarea termenelor prevăzute la alin. (1), instanţa de judecată poate dispune luarea unei alte măsuri preventive, în condiţiile legii", se mai arată în articolul 239.

Legea pentru modificarea şi completarea legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală are un caracter organic, iar Senatul a adoptat-o, în calitate de primă Cameră sesizată, cu 118 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi două abţineri.