SENAT: Proiectul privind transparenţa în domeniul lobby-ului, adoptat tacit

I.V.
Politică / 11 martie 2019

Proiectul privind transparenţa în domeniul lobby-ului, adoptat tacit

Propunerea legislativă privind transparenţa în domeniul lobby-ului şi al reprezentării intereselor, iniţiat de parlamentari ALDE, a trecut luni tacit de Senat, ca urmare a împlinirii termenului de dezbatere şi adoptare.

Proiectul legislativ are ca obiect de reglementare "stabilirea cadrului juridic privind obligaţiile de conduită şi de înregistrare a unor persoane sau grupuri, în asociere cu activităţile prin intermediul cărora se urmăreşte influenţarea directă a activităţii de legiferare şi a proceselor decizionale la nivelul administraţiei publice centrale şi locale, în vederea asigurării unei funcţionări corespunzătoare a autorităţilor publice şi a procesului de luare a deciziilor la nivelul acestora, pentru ca instituţiile statale să îşi păstreze legitimitatea şi reprezentativitatea, iar influenţarea proceselor decizionale să fie posibilă în condiţii de egalitate şi transparenţă", se arată în raportul de admitere a proiectului, dat de Comisia juridică a Senatului, informează Agerpres.

În expunerea de motive a proiectului, lobby-ul este definit drept "acţiunea unor persoane sau grupuri de persoane, având interese variate, specifice şi bine definite, prin care se urmăreşte influenţarea deciziilor luate la nivel politic". "Activitatea de lobby poate interveni fie înainte de luarea unei decizii, fie în timpul procesului decizional, fie ulterior luării deciziei, în etapa implementării", se arată în proiect.

Potrivit acestuia, definiţia "exclude activităţile derulate de asociaţiile nonprofit, care nu pot fi angrenate decât în campanii de advocacy, deoarece activitatea lor nu este una comercială, nu implică reprezentarea unui interes particular al unui client, iar finanţarea specifică acestor entităţi nu constituie un contract comercial cu scopul de a genera profit pentru beneficiar".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5115
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3594
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7821
Gram de aur (XAU)Gram de aur441.8413

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb