Serbia, Albania şi Macedonia de Nord au convenit să îşi împartă surplusul de energie şi alimente

F.D.
Internaţional / 2 septembrie 2022

Serbia, Albania şi Macedonia de Nord au convenit să îşi împartă surplusul de energie şi alimente

Trei ţări din Balcanii de Vest - Serbia, Albania şi Macedonia de Nord - au anunţat astăzi că au căzut de acord să formeze o comisie comună pentru a se ajuta reciproc în a face faţă riscului unui deficit de energie şi alimente din cauza crizei în desfăşurare pe fondul războiului declanşat de Rusia în Ucraina, relatează Reuters, conform Agerpres.

Din Balcanii de Vest fac parte Serbia, Albania, Macedonia de Nord, Muntenegru, Bosnia şi Kosovo, toate ţări care aspiră să adere la Uniunea Europeană.

Toate cele şase state depun eforturi pentru a acoperi nevoile energetice în contextul deficitului de astfel de resurse pe fondul războiului din Ucraina.

La un summit al Iniţiativei "Balcani Deschişi" la Belgrad, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, premierul Albaniei, Edi Rama, şi premierul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovacevski, au convenit să creeze un organism care să ajute cele trei guverne să îşi împartă surplusul de energie şi alimente.

"Tot ce este al nostru va fi la dispoziţia Macedoniei de Nord şi Albaniei şi invers", a spus Vucic la o conferinţă de presă.

Serbia depinde aproape în totalitate de importurile de gaz din Rusia şi generează aproximativ 70% din nevoile sale de electricitate în centrale electrice pe cărbune învechite.

Macedonia de Nord se bazează pe combustibili fosili şi hidroenergie şi este de asemenea dependentă de importurile de electricitate. Albania produce majoritatea electricităţii sale în centrale hidroelectrice.

Premierul albanez Edi Rama a spus că cele trei ţări vor cere Uniunii Europene să le ajute să treacă mai uşor peste iarnă.

"Cel mai bun scenariu pentru Albania ar fi jumătate de miliard de euro (reprezentând cheltuieli suplimentare) pentru furnizările neîntrerupte de electricitate", a afirmat el.

"Fac apel la UE să nu repete comportamentul ruşinos din timpul pandemiei (COVID-19), când ţările din Balcanii de Vest au fost nevoite să apeleze la China, Rusia şi Turcia", a spus Rama.

Iniţiativa regională "Balcani Deschişi" a fost oficializată în 2019, când Serbia, Albania şi Macedonia de Nord au convenit să creeze o zonă economică de 12 milioane de euro şi de graniţe deschise pentru persoane şi bunuri.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb