Ministrul Energiei din Serbia, Zorana Mihajlovic, a declarat ieri că Serbia va pregăti designul şi documentaţia tehnică pentru construcţia unei conducte de gaze cu o lungime de 12,8 kilometri care va face legătura între Mokrin şi graniţa cu ţara noastră, ceea ce va permite Serbiei să se conecteze cu sistemul Transgaz şi BRUA, informează Tanjug, potrivit Agerpres.
Zorana Mihajlovic s-a întâlnit ieri la Bucureşti cu omologul român, Virgil Popescu, pentru a discuta implementarea unor proiect comune, progresele realizate în cooperarea în domeniul energiei regenerabile şi construcţia unui interconector de gaze.
"Serbia şi România au relaţii bune şi asta este o bază excelentă pentru a discuta despre proiecte comune viitoare. În acest an, Serbia a început construcţia gazoductului Nis-Dimitrovgrad, ceea ce ne va permite să primim gaze de la terminalul GNL în Grecia precum şi din Azerbaidjan, însă planul nostru este să ne interconectăm cu statele vecine prin conducte de gaze, aceasta fiind singura modalitate pentru a ajunge la securitate în acest domeniu", a spus Zorana Mihajlovic.
Un interconector de gaze între Serbia şi România este un proiect de interes comun, a mai spus Zorana Mihajlovic, adăugând că în opinia sa implementarea acestui proiect poate fi accelerată.
Proiectul care prevede interconectarea sistemului naţional de transport gaze naturale cu sistemul similar de transport gaze naturale din Serbia constă în construirea unei conducte de interconectare pe direcţia Arad - Mokrin în lungime de aproximativ 97 kilometri, din care 85 km pe teritoriul României şi 12 km pe teritoriul Serbiei.