Ministrul rus de externe Serghei Lavrov i-a informat astăzi pe omologii săi din statele BRICS despre evoluţia campaniei militare ruse în Ucraina, în timpul unei reuniuni ministeriale a acestui grup format din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.
''Lavrov i-a informat detaliat despre principalele aspecte ale evoluţiei situaţiei în Ucraina în cadrul operaţiunii militare speciale'', se arată într-un comunicat al MAE rus.
Spre deosebire de statele occidentale, ţările BRICS s-au abţinut să critice agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Mai mult, China, de pildă, a considerat că Occidentul şi NATO sunt direct responsabile pentru acest conflict şi a criticat extinderea NATO către est, precum şi expedierea de arme către Ucraina, acţiune care conform Beijingului nu face decât să agraveze conflictul.
La rândul ei, India şi-a sporit considerabil achiziţiile de petrol rusesc şi a refuzat să se alăture sancţiunilor contra Rusiei.
''Miniştrii au dezbătut teme legate de consolidarea principiilor colective în afacerile internaţionale, conflictele regionale, combaterea noilor provocări şi ameninţări, precum şi interacţiunea ţărilor BRICS în spaţiile multilaterale'', a transmis de asemenea MAE rus.
În cadrul reuniunii, adaugă acesta, s-a desfăşurat şi o sesiune în format extins, cu participarea miniştrilor de externe din Argentina, Egipt, Indonezia, Kazahstan, Nigeria, EAU, Arabia Saudită, Thailanda şi Senegal (ţară care deţine preşedinţia Uniunii Africane), la care s-a dezbătut interacţiunea în cadrul ONU, OMC şi G20.
''După reuniune, părţile au aprobat o declaraţie comună'', a mai anunţat MAE rus, dar fără să ofere detalii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2022, 08:22)
erata:
Lavrov i-a informat probabil detaliat despre varianta ruseasca privind principalele aspecte ale evoluţiei situaţiei în Ucraina în cadrul razboiului initiat de Rusia.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2022, 08:44)
Ai dreptate! Daca ne-am lua doar dupa varianta americana, nu am stii pe unde se afla adevarul...
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.05.2022, 09:24)
Si varianta ruseasca te lamureste...aia care iti spun ca nici macar nu sunt in razboi:-)