SERGHEI LAVROV:  "Moscova consideră nerealiste condiţiile Kievului în vederea deschiderii unor negocieri de pace"

F.D.
Internaţional / 15 noiembrie 2022

"Moscova consideră nerealiste condiţiile Kievului în vederea deschiderii unor negocieri de pace"

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov respinge marţi, în marja summitului G20, în Indonezia, drept "nerealiste" condiţiile ucrainene în vederea unei deschideri a unor negocieri de pace, care să pună capăt Războiului rus în Ucraina, şi îndepărtează, pentru moment, ideea de a negocia cu Kievul, relatează AFP, conform Agerpres.

"Toate problemele provin de la partea ucraineană, care refuză în mod categoric negocieri şi avansează revendicări evident nerealiste", a declarat el.

Lavrov a declarat că le-a spus acest lucru lui Emmanuel Macron şi cancelarului german Olaf Scholz în "discuţii scurte",. în cadrul G20.

"Procesul de soluţionare (a conflictului) este frânat de către Ucraina", pe care Rusia a invadat-o la 24 februarie, acuză şeful diplomaţiei ruse.

Ucraina cere o retragere a trupelor ruse de pe teritoriul ucrainean şi revenirea la integritatea sa teritorială, după ce Moscova a anexat patru regiuni ucrainene - Herson, Zaporijia, Doneţk şi Lugansk - la sfârşitul lui septembrie, iar peninsula ucraineană Crimeea în 2014.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, în urma acestor anexări, cu nu va negocia cu Vladimir Putin.

Contraofensive militare au permis Ucrainei - înarmată de către aliaţii săi din Occident - să recucerească din teritorii pierdute şi au obligat Rusia la mai multe retrageri umilitoare.

Lavrov a denunţat caracterul "rusofob" al intervenţiei lui Zelenski la G20.

El a acuzat din nou Occidentul de faptul că poartă un "război hibrid" împotriva Rusiei - folosindu-se de Ucraina.

El a reiterat că Moscova a fost obligată să-şi lanseze ofensiva împotriva vecinului ucrainean cu scopul de a apăra şi proteja populaţii rusofone.

Şeful diplomaţiei ruse a anunţat că, în opinia sa, Statele Unite nu pregătesc negocieri de pace privind Ucraina.

"În ceea ce priveşte informaţiile potrivit cărora americanii pregătesc negocieri (de pace), aceste zvonuri apar cu regularitate, iar apoi dispar", a declarat el.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb