Serghei Lavrov: "Rusia este deschisă la negocieri, cu condiţia să păstreze teritoriile ucrainene ocupate"

F.D.
Internaţional / 14 februarie

Serghei Lavrov: "Rusia este deschisă la negocieri, cu condiţia să păstreze teritoriile ucrainene ocupate"

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a afirmat miercuri în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, că Rusia este deschisă negocierilor pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, dar cu condiţia să fie acceptate câştigurile teritoriale obţinute de armata rusă, relatează EFE.

"Suntem deschişi unei soluţii politice şi diplomatice bazată pe respectarea intereselor noastre legitime, pe luarea în considerare a realităţilor create de-a lungul multor ani şi care au condus la situaţia actuală", a indicat Lavrov.

Dar "aceia care ne-au declarat război nu au nicio propunere semnificativă, iar în condiţiile în care nu sunt dispuşi să ţină cont de interesele noastre şi de situaţia de pe teren sunt puţine şanse să se ajungă la un acord la masa negocierilor. Nu se întrevăd astfel de opţiuni", a argumentat şeful diplomaţiei ruse. Prin urmare, "a vorbi despre masa negocierilor nu este posibil în acest moment", a punctat el.

Aceasta pentru că Washingtonul şi aliaţii săi continuă "să viseze la o înfrângere strategică" a Rusiei, cu toată că, după ce a văzut recentele progrese ale trupelor ruse pe câmpul de luptă, "Occidentul deja nu mai vorbeşte despre victoria sa, ci despre cum să evite ca (preşedintele rus Vladimir) Putin să câştige", a continuat Lavrov.

Mai devreme, atât Kremlinul, cât şi un oficial american neprecizat au susţinut că nu este adevărată o relatare a agenţiei Reuters, care citează trei surse ruseşti ce afirmă că la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an Putin a propus Washingtonului, prin intermediari, o încetare a focului în Ucraina şi îngheţarea conflictului de-a lungul liniei frontului, Rusia păstrând teritoriile ucrainene deja ocupate, dar Washingtonul a respins propunerea, invocând inclusiv argumentul că nu doreşte să discute un armistiţiu fără Ucraina.

În interviul acordat săptămâna trecută jurnalistului american Tucker Carlson, Putin a spus că Statele Unite controlează guvernul de la Kiev, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ascultă numai de instrucţiunile Washingtonului, care-i indică să nu negocieze, aşadar orice negociere depinde de SUA.

Ultimele negocieri de pace ruso-ucrainene au avut loc în martie-aprilie 2022 la Istanbul, la o lună după lansarea invaziei ruse în Ucraina. Ulterior, Kievul a condiţionat orice tratative cu Moscova de retragerea totală a trupelor ruse din Ucraina (inclusiv din Crimeea) şi restabilirea graniţelor acestei ţări recunoscute internaţional. De partea sa, Rusia cere de atunci Kievului să accepte pierderea Crimeii şi a teritoriilor ucrainene ocupate de armata rusă şi le reproşează responsabililor ucraineni că s-au retras de la negocierile de la Istanbul pentru că aşa le-a cerut Washingtonul.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. exact cum anticipam.

    s c c r e t 

    1. ??

      Nimic..

    Mujicul numai cand este "in corzi", vorbeste de pace:-)...Auzi cum vad mujicii pacea, sa pastram ce am luat "cu japca":-)...Au vazut ca a trecut bugetul in SUA, Europa a aprobat ajutorul pentru Ucraina, tarile NATO aloca 2% din PIB pentru aparare si tarile din UE au alocat anul acesta 320 miliarde Euro pentru industria de aparare:-) si dintr-o data au devenit "porumbeii pacii". Afara din Ucraina, sa plateasca toate distrugerile pricinuite si criminalii de razboi sa fie trasi la raspundere...apoi vorbim si de "MIR":-)

    1. Foarte plictisitor, repetarea in continu a propagandei banderiste,rusofobule,

      sa sti ca propaganda asta,nu mai are priza la oamenii care platesc scump,

      acest razboi proxy,prin scaderea continua a nivelului de trai,mai ales in Romania 

      Daca excludem camarila lui putin, incepand cu cei mai mari oligarhi obedienti si terminand cu ultimul prim sau vice din cel mai amarat raion al rusiei, care ar mai fi nivelul de trai al rusului de rand?

      De ce visul oricarui amarat din rusia este ajunga in occident ca sa traiasca cat decat omeneste...si de ce nu-si doreste sa mearga pe front.

      Se aude ca s-a cam epuizat stocul de puscariasi autohtoni si ca importati puscarisi de afara ca sa-i timiteti carne de tun pe frontul din Ucraina. 

      Atenție la exprimare!. Dixit Lavrov: ... dispuși să negocieze, cu condiția ca Rusia să păstreze teritoriale ucrainiene ocupate!. Deci, teritoriale ucrainiene, nu rusești, așa cum susțin cracii lui Putler, anume că își recuperează teritorile rusești.

      ucrainiene, OCUPATE.

    rusia nu trebuie sa se multumeasca numai cu asta ca altfel vom avea reinarmare , revansa iar zele o sa va ceara 10 trilioane dolari ptr toti mortii si distrugerile ce ati facut ,ocupati intreg teritoriul si dati-i pe toti ucranii afara , incepeti distrugerea oraselor metodic unu cite unu ,atac masiv pe o tinta numai si nu raspindit peste tot cum ati dat pina acum , folositi proiectile mici dar extrem de multe sa cada ca o ploaie ,sa traga cu patriotul dupa muste

    1. “Folositi proiectile mici dar extrem de multe” sau mai bine trageti cu, calorifere ca oricum e plina mujicia de ele sparte si sunt mai ieftine decat munitia din Corea de Nord:-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb