Situaţia "s-a înrăutăţit" astăzi, pentru armata ucraineană, la Sievierodoneţk, un oraş-cheie aflat în estul Ucrainei, bombardat intensiv de forţe ruse, după o vizită pe front, în weekend, a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP, potrivit News.ro.
"Confruntările (armate) sunt foarte aprige la Sievierodoneţk. Apărătorii noştri au reuşit să contra-atace şi să elibereze jumătate din oraş, însă situaţia s-a agravat pentru noi", declară guvernatorul regiunii Lugansk, Serghii Gaidai.
Bombardamente s-au intensificat atât la Sivierodoneţk, cât şi la Lîsîceansk, un oraş vecin, situat "pe înălţimi" care "ţine linia apărării", unde Zelenslki şi-a vizitat trupele ieri.
Ruşii "distrug totul prin tactica lor obişnuită a pârjolirii pământului", pentru ca "să nu mai rămână nimic de apărat", acuză Gaidai.